Turcul care a ucis un polițist cu mașina vrea regim mai blând în pușcărie

Turcul care în 2015 a ucis un polițist de la Rutieră, după ce s-a urcat la volan beat și l-a lovit intenționat cu mașina pe agent, vrea modificarea regimului de detenție la cinci ani de la începerea executării pedepsei de 23 de ani de pușcărie. Abdullah Atas – supranumit „regele veiozelor” înainte de comiterea faptei – a depus două cereri prin care solicită un regim de executare mai blând.

Cele două cereri depuse de Abdullah Atas pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 au același obiect, anume „plângere conform art. 39 din Legea 254/2013”. Ambele au fost înregistrate pe data de 6 iunie, dar au primit două termene diferite: pe 24, respectiv 29 iunie.

Vineri seară, instanța a respins una dintre cereri, iar decizia este definitivă, deoarece vine ca o confirmare a soluției date de judecătorul de supraveghere de la Penitenciarul Rahova.

„În baza art. 39-40 din Legea nr. 254/2013 respinge ca inadmisibilă contestaţia formulată de petentul condamnat Atas Abdullah împotriva Încheierii nr. 762/2022 a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Rahova. În baza art. 275 alin. (2) C.pr.pen. obligă petentul la plata sumei de 200 de lei cu titlul de cheltuieli de judecată. Definitivă”, se arată în minuta instanței.

Continuarea AICI

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*