
Elena Udrea află dacă Dosarul Hidroelectrica – în care este acuzată că i-ar fi cerut 5 milioane de dolari de la afaceristul Bogdan Buzăianu, iar banii ar fi ajuns la PDL – se va judeca chiar marți sau dacă procesul va fi suspendat în vederea sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).
Judecătoarea Corina Ciobanu de la Curtea de Apel București a anunțat că se va pronunța, marți, asupra cererii procurorilor DNA de sesizare a CJUE și de suspendare a procesului dar, în același timp, a fixat și termen pentru dezbateri.
Dacă va admite cererea, judecătoarea va trimite CJUE două întrebări formulate de DNA care dorește, în esență, să „facă abstracție” de decizia CCR privind prescripția.
În măsura în care cererea va fi respinsă, judecătoarea le-a pus în vedere avocaților și procurorului să fie „pregătiți pentru dezbateri pe fond”, ceea ce înseamnă că Dosarul Hidroelectrica va fi ajuns la final.
Lasă un răspuns