
Traficantul Dragonu, unul dintre cei mai prolifici traficanți de cannabis din Transilvania, a fost condamnat definitiv la o pedeapsă rezultantă de 8 ani şi 428 de zile de închisoare. Hotărârea a fost pronunțată la Curtea de Apel Alba Iulia pe data de 18 iulie 2022.
George Dura are 32 de ani și este în arest preventiv din 6 octombrie 2020, când au avut loc 10 percheziții ale DIICOT și BCCO Alba Iulia. Anchetatorii au ridicat atunci mai multe substanţe vegetale susceptibile de a fi cannabis, substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, 10 telefoane mobile, cartele SIM, laptopuri, dispozitive de mărunţit droguri, 64.900 de lei, 702 lire sterline şi mai multe înscrisuri. Bărbatul a executat până acum circa 2 ani și 6 luni din pedeapsa de peste 9 ani de închisoare.
”În cauză s-a reţinut faptul că inculpatul, ajutat de alte persoane, a comercializat în perioada 2018 – 2020 cannabis şi substanţe psihoactive către consumatorii de pe raza municipiului Alba Iulia, cu sume cuprinse între de 50 şi 100 de lei/gram. Tranzacţiile au avut loc în zona unor localuri, cu ocazia petrecerilor ce au avut loc acolo, dar şi în zona imobilului în care inculpatul locuieşte, numărul acestora fiind atât de mare încât inculpatul a ajuns să fie cunoscut în rândul consumatorilor ca principalul furnizor de substanţe psihoactive de pe raza municipiului Alba Iulia”, se precizează în comunicatul DIICOT de la momentul percheziţiilor. Dragonu a fost trimis în judecată pentru 600 de acte materiale de vânzare de cannabis şi etnobotanice. În plus, i s-a reținut și infracțiunea de camătă.
Lasă un răspuns