Primarul comunei din România cu cel mai mare zăcământ de aur din Europa, condamnat la închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu

Primarul comunei din România cu cel mai bogat zăcământ de aur din Europa a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu.

Instanța i-a interzis primarului din comuna Roșia Montană, Eugen Furdui, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Dacă hotărârea pronunțată marți, 30 mai 2023, rămâne definitivă în această formă, Eugen Furdui (PNL) nu va putea candida la alegerile locale din 2024. Primarul poate contesta decizia judecătorească la Curtea de Apel Alba Iulia.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, Eugen Furdui, la data de 31 august 2020, „cu intenţie, în calitate de primar al comunei Roşia Montană, şi-a indeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu sub aspectul numirii de personal în cadrul aparatului propriu de specialitate, atribuţii prevăzute în OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ”.

Acesta a emis o dispoziţie prin care a dispus numirea unei persoane, începând cu data de 1 septembrie 2020, în funcţia publică de execuţie de consilier achiziţii publice, clasa I, grad profesional asistent la compartimentul achiziţii publice din cadrul aparatului de specialitate al primarului, contrar prevederilor Codului administrativ, care, la acel moment, impuneau ocuparea funcţiei doar prin concurs.

CONTINUAREA AICI

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*