Miercuri, 2 martie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a soluţionat definitiv cauza prin care se constatau practici comerciale incorecte ale Raiffeisen Bank SA, menite a afecta interesele financiare ale consumatorilor, potrivit unui comunicat al ANPC.
Paul Anghel, director general ANPC: ”S-a făcut dreptate! O victorie importantă a Autorității! Munca colegilor mei și a mea este încă o dată răsplătită! Da, am câștigat o luptă importantă pentru consumatorul român! Mii de consumatori au șansa la un tratament corect! Milioane de euro se vor întoarce în bugetul familiilor acestora! Mulțumesc echipei și vouă tuturor pentru încredere! Suntem aici să nu dezamăgim!”
Operatorul economic nu a informat, în perioada 2006-2008, în prealabil consumatorii despre viitoarele costuri ale produsului financiar, credite în RON, EUR și CHF (franc elvețian), și drept urmare i-a determinat pe aceștia să ia o decizie – contractarea creditelor respective – pe care altfel nu ar fi luat-o dacă ar fi cunoscut nivelul la care dobânda avea să crească, respectiv costurile pe care nu le-au putut preconiza.
Acest lucru se întâmpla în contextul în care operatorul financiar-bancar cunoștea nivelul dobânzii pe care urma să-l aplice. Raiffeisen Bank a setat în sistem mărirea automată a dobânzilor, atunci când creditele împlineau un an de la acordare, justificând această practică printr-o clauză introdusă în contract, prin care să-şi justifice majorarea unilaterală a dobânzii.
După pronunțarea sentinței definitive, Raiffeisen Bank trebuie să modifice contractele afectate, emise în perioada menționată, și să le aducă la nivelul momentului anterior practicii, inclusiv prin emiterea unui nou grafic de rambursare, cu condițiile contractuale de la momentul semnării acestora.
Lasă un răspuns