FOTO. Cei mai ”de treabă” traficanți. Dădeau droguri și cu titlu gratuit

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de doi inculpați, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

În cauză s-a reținut faptul că, inculpații au procurat în vederea comercializării, au oferit cu titlu gratuit și au vândut droguri de risc, respectiv cannabis, către consumatori de pe raza municipiului Cluj-Napoca.

La data de 10.11.2021, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Cluj au efectuat un număr de 3 percheziții domiciliare, în urma cărora au fost ridicate aproximativ 600 de grame de cannabis, sumele de 17.000 de lei și 3.000 de euro, precum și două grindere.

La data de 11.11.2021, Tribunalul Cluj a dispus arestarea preventivă a unuia dintre inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

”Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, precizează reprezentanții DIICOT într-un comunicat de presă.

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*