Dosarul spațiilor comerciale din Aeroportul Otopeni. George Alexandru Ivan, fost șef al Companiei Aeroporturi Bucureşti, ajunge după gratii alături de alți 3 inculpați

Fostul director general al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), George Alexandru Ivan, ajunge după gratii alături de patronul Millenium, Cătălin Lăscuț și Cătălin Dumitru Bălan, considerat un apropiat al lui Rareș Bogdan. Curtea de Apel București a admis joi, 13 aprilie, contestațiile procurorilor DNA împotriva soluției de plasare sub control judiciar a instanței ierarhic inferioare și a dispus emiterea mandatelor de arestare preventivă.

George Alexandru Ivan fusese pus sub control judiciar pentru trafic de influenţă în legătură cu prelungirea pe diverse perioade de timp a unor contracte pentru exploatarea spaţiilor comerciale din interiorul Aeroportului „Henri Coandă” din Otopeni.

Hotărârea Tribunalului București a fost atacată de procurorii DNA la Curtea de Apel București, care a emis următoarea soluție:

  • „Admite contestația formulată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție.
  • Desființează în parte încheierea pronunțată de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București – Secția I Penală în dosar nr. 9800/3/2023, la data de 29.03.2023 și rejudecând pe fond, dispune: (…) admite propunerea de arestare preventivă formulată de către Parchetul de pe lângă iCCJ – DNA în dosar nr. 259/P/2022.
  • Dispune arestare preventivă a inculpaților Bălan Cristian Dumitru, Ivan George Alexandru, Lăscuț Cătălin și Tănăsescu Radu Laurențiu, pe o durată de 15 zile, de la 13.04.2023 la 27.04.2023, inclusiv.
  • Dispune emiterea mandatelor de arestare preventivă.
  • Respinge ca neîntemeiate contestațiile formulate de către contestatorii – inculpați Bălan Cristian Dumitru, Lăscuț Cătălin și Tănăsescu Radu Laurențiu, împotriva încheierii menționate mai sus.
  • Ia act de retragerea contestației formulate de către contestatorul-inculpat Ivan George Alexandru. Definitivă. Pronunțată în cameră de consiliu, azi, 13.04.2023”, se arată în minuta Curții de Apel București.

CONTINUAREA AICI

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*