Cum și-a amânat Sorina Pintea timp de 3 ani dosarul de corupție. A fost prinsă în flagrant delict cu șpaga în pungă

Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, prinsă în flagrant de procurorii DNA cu mită pentru atribuirea „cu dedicație” a unui contract pe vremea când era manager al Spitalului Județean Baia Mare, a tras de timp vreme de 3 ani în procedura de cameră preliminară, invocând toate chichițele pentru a scăpa de acuzații.

Pintea voia ca declarația de suspect să îi fie luată „într-un cadru ceremonios”, nu la percheziții, iar procurorul de caz ar fi trebuit să țină cont că ea nu suferă deplasările lungi, înainte de a o aduce la București.

Totodată, Sorina Pintea a susținut că procurorii și-au băgat nasul prea adânc în conversațiile ei de pe WhatsApp cu politicienii și că i-au scotocit laptopul fără pic de considerație pentru viața ei intimă.

„În realitate, subiectul principal al acestui proces penal – inculpatul – nu a reprezentat o persoană cu privire la care să fie strânse probe pentru a se stabili dacă este necesar să îi fie atrasă răspunderea penală, ci a reprezentat „o miză”, „un trofeu”, „un fost ministru al Sănătăţii care a comis fapte de corupţie” cu privire la care „trebuia” obţinută arestarea preventive, a se observa că s-a încercat a se lega activitatea infracţională reţinută cu perioada exercitării mandatului de ministru, însă nu a reuşit domnul procuror.

CONTINUAREA AICI

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*