Cum a scăpat de pușcărie medicul care lua șpăgi la biserică. Dr. Viorel Tiberius Mogoș, despre mită: „Nu e datorie. E…necesarul!”

Dr. Viorel Tiberius Mogoș de la Institutul Național de Diabet – medicul care lua șpăgi la biserica din curtea unității medicale sau în clădirea paznicilor – s-a ales cu doar 3 ani de închisoare cu suspendare. Un judecător de la Tribunalul București a preferat să-i țină medicului „teoria nocivității mitei” și să-l oblige să presteze 120 de zile de muncă în folosul comunității.

Medicul Viorel Tiberius Mogoș a atacat hotărârea luată pe fond de Tribunalul București în data de 14 martie 2023, iar Curtea de Apel București a fixat următorul termen al procesului pe 20 iunie.

„Se apreciază că inculpatul dispune de suficiente resurse în plan personal pentru ca acesta să conştientizeze valorile sociale încălcate şi pe viitor să-şi ajusteze comportamentul, astfel încât să nu mai intre în conflict cu legea penală. Sub aspectul individualizării executării pedepsei instanţa apreciază că scopul acesteia poate fi atins şi fără executarea în regim privativ de libertate”, se arată în motivarea deciziei de condamnare.

Din actele dosarului reiese că medicul le cerea șpăgi pacienților pentru a-i mai ține internați sau „pentru medicamente” – deși aceștia primeau medicația de care aveau nevoie în spital.

CONTINUAREA AICI

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*