Daniel Tudorache a fost demis din postul de viceprimar cu un vot luat în unanimitate de către consilierii locali ai PSD pentru că „avea relații cu mai multe persoane de sex feminin”, atât de multe încât bona fiicei acestuia cu Adina Tudorache o susținea financiar pe Roxana, una dintre fostele iubite ale deputatului PSD, au relatat martorii audiați la termenul de miercuri, 26 aprilie, în dosarul în care acesta este judecat pentru complicitate la trafic de influență și spălare de bani.
Audierile de la Înalta Curte au avut loc în aceeași zi în care Ion Niță, intermediarul lui Tudorache, a fost condamnat la câte 2 ani pentru două infracțiuni de trafic de influență, strângând în total 9 ani și 2 luni de pușcărie, acesta fiind condamnat și în dosarul lui Sorin Oprescu la 7 ani și 10 luni.
Ion Niță a luat doar 2 ani de pușcărie pentru că a optat pentru recunoașterea faptelor descrise în rechizitoriul prin care soții Adina și Daniel Tudorache au fost trimiși în judecată pentru spălare de bani, respectiv complicitate la trafic de influență.
Legea prevede că în situația în care inculpatul optează pentru procedura simplificată i se reduce automat o treime din pedeapsă.
Asta înseamnă că, în măsura care nu ar fi recunoscut fapta, judecătorii l-ar fi condamnat pe Ion Niță la o pedeapsă de 2 ani și 8 luni de pușcărie pentru trafic de influență.
Lasă un răspuns