Poliţiştii locali îi pot amenda pe proprietarii de maşini care împrumută maşina şi nu oferă date despre identitatea şoferului la cererea Poliţiei Locale, nu doar a Poliţiei Rutiere. Măsura se aplică de duminică, 11 decembrie, după ce legea a apărut în Monitorul Oficial.
Este vorba despre Legea nr. 335 din 7 decembrie 2022 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 1177 din 8 decembrie 2022 şi care intră în vigoare din data de 11 decembrie 2022, scrie Zf.ro.
Astfel, la solicitarea Poliţiei Rutiere sau a Poliţiei Locale, proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice acesteia, în termenul indicat în cuprinsul solicitării, datele de identificare ale persoanei căreia ia încredinţat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice.
Poliţia Locală poate solicita aceste date de identificare numai în legătură cu exercitarea competenţelor în domeniul circulaţiei pe drumurile publice.
Nerespectarea de către proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul a obligaţiei de a comunica, în termenul indicat în cuprinsul solicitării poliţiei rutiere sau poliţiei locale, după caz, datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice, se sancţionează cu amenzi din clasa a patra de sancţiuni, adică între nouă şi 20 de puncte-amendă, pentru persoane fizice.
Lasă un răspuns