Unul dintre capii Revoluției de la Timișoara, Tudorin Burlacu, l-a plasat luni, 22 mai, pe fostul deputat PSD Cătălin Rădulescu, zis „Mitralieră”, în centrul evenimentelor de la Timișoara din ziua de 20 decembrie 1989, atunci când a fost redactată o rezoluție a revoluționarilor, care mai apoi a devenit – cu unele modificări – „Proclamația de la Timișoara”.
Tudorin Burlacu a fost chemat ca martor în dosarul în care „Mitralieră” este judecat pentru fals în declarații în legătură cu obținerea certificatului de „revoluționar cu rol determinant”.
Burlacu s-a recomandat a fi „prim vice-președintele al Frontului Democrat Român” (cu președinte Lorin Ioan Fortuna) constituit în sediul Operei din Timișoara pe 20 decembrie 1989. Din cele relatate de Tudorin Burlacu, rolul lui Cătălin Rădulescu a fost de a copia rezoluția adoptată atunci de revoluționari și de a o duce la București.
Este primul martor care declară cu subiect și predicat că fostul deputat Cătălin Rădulescu a participat activ la Revoluție și că, în opinia lui, chiar a avut un „rol determinant”.
Relatările lui Tudorin Burlacu vin în contextul în care, la termenele anterioare, revoluționari din București audiați ca martori au spus că nu își aduc aminte să îl fi văzut pe Cătălin Rădulescu.
Lasă un răspuns