Magistrații Tribunalului Satu Mare au menținut astăzi măsura preventivă a arestului la domiciliu privind pe inculpații K.I.L., P.M.I. si S.V.A.. De asemenea, au menținut măsura preventivă a controlului judiciar privind pe inculpatul C.A.I.
Reamintim faptul că în data de 4 mai 2022 au avut loc percheziții de amploare în mai multe zone din județul Satu Mare. Acțiunea s-a concentrat în special pe zona Oașului, acolo unde au fost circa 30 de descinderi.
Acțiunea a fost organizată de către cei de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) și Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate (SCCO), fiind sprijinită de către Biroul de Operațiuni Speciale Oradea, Inspectoratul Județean de Jandarmi și Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare.
În urma acțiunii au fost ridicate 60 de comprimate ecstasy, 25 de doze de cannabis, 23 de grame de rezină de cannabis, 5 doze de cocaină, 20 de grame de substanță pulverulentă de culoare albă, dispozitive pentru mărunțit și telefoane mobile.
Șapte persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Satu Mare, în vederea audierii. Față de 4 bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 31 de ani, toți din Negrești Oaș, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, iar Tribunalul Satu Mare a decis trimiterea a trei suspecți în arest la domiciliu, iar al patrulea este cercetat sub control judiciar.
Lasă un răspuns