
O agenție de turism din Alba Iulia a ”organizat” peste 600 de vacanțe fictive pentru tot atâția angajați ale unor societăți cu obiect de activitate în domeniul energiei care decontează concediiile acestora.
Infracțiunile au avut loc pe o perioadă de 4 ani, între 2013 – 2018. După ce au intrat pe fir procurorii, agenția a stornat toate facturile eliberate în fals. Anchetatorii nu au fost, însă, induși în eroare, iar firma și două angajate, dintre care una este adminsitrator, au fost trimise în judecată. Curtea de Apel Alba Iulia a pronunțat pe 25 mai 2022 sentința definitivă.
Potrivit rechizitoriului, agenţia de turism (Alba Travel & Events) a emis în fals 632 de facturi privind vânzarea unor pachete turistice şi 634 de chitanţe aferente acestora, cunoscând că înscrisurile nu sunt conforme cu realitatea, pentru ca angajaţi ai mai multor societăţi să beneficieze de decontarea presupuselor cheltuieli ocazionate de aceste concedii de odihnă.
Lasă un răspuns