Succes al unei firme de avocați din Satu Mare. A încetat procesul împotriva clientului

O angajată a Casei de Pensii Satu Mare a fost trimisă în judecată pentru mai multe fapte de natură penală. Printre care delapidare, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals. Cert este faptul că a scăpat de condamnare, și asta după ce reprezentanții Societății Civile de Avocați HMCA Satu Mare au reușit să îi convingă pe judecători prin argumentele invocate.

Totul a început încă din iulie 2013, atunci când la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare s-a înregistrat un dosar penal ca urmare a sesizării din oficiu a Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, față de fosta angajată a Casei Județene de Pensii Satu Mare, pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Conform notelor de constatare întocmite de către conducerea Casei Județene de Pensii Satu Mare, prin care s-a verificat modul de acordare a ajutoarelor de deces, s-a constatat că în perioada anilor 2008 – 2012, unele casiere din cadrul Casei Județene de Pensii Satu Mare au achitat ajutoare de deces fără acte justificative anexate, ori s-au identificat situații când plata ajutorului de deces a fost achitată aceleași persoane de două ori, în baza aceluiași document de plată. Alte fapte s-au referit la activitatea de încasare și emitere a chitanțelor aferente contribuțiilor de asigurări sociale.

Cert este faptul că K.E. a scăpat de răspunderea penală după ce a intervenit prescripția acestora, iar procesul a încetat. Dar – din câte se pare – decisivă ar fi fost apărarea administrată în cauză de către Societatea Civilă de Avocați HMCA Satu Mare.

Redăm mai jos decizia Judecătoriei Satu Mare:

”În fapt, prin rechizitoriul emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare la data de 26.06.2019, în dosarul cu nr. ####/P/2013, inculpata ###### ###, a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea, în formă continuată şi în concurs, a infracţiunilor de delapidare, prevăzută şi pedepsită de art. 295 alin. 1 Cod penal, fals material în înscrisuri oficial, prevăzută şi pedepsită de art. 320 alin. 1 Cod penal şi uz de fals, prevăzută şi pedepsită de art. 328 alin. 1 Cod penal. Potrivit dovezilor administrate, în conţinutul tuturor infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatei, intră un număr de mai multe act materiale, săvârşite în perioada 2008 – 2012. Fiind în prezenţa unor infracţiuni continuate, instanţa reţine că aceasta se consumă la momentul celei de-a doua acţiuni din componenţa infracţiunii şi se epuizează la data săvârşirii ultimei acţiuni din componenţa acesteia.

Data epuizării prezintă relevanţă în cauză, având în vedere că raportat la această dată se determină legea aplicabilă, în caz de succesiune de legi, dar şi momentul de la care curge termenul de prescripţie a răspunderii penale. Tot de la momentul epuizării se are în vedere şi stabilirea legii penale mai favorabile, în situaţia în care, de la acest moment şi până la data pronunţării hotărârii, au intervenit legi ulterioare referitoare la incriminarea faptelor avute în vedere. După cum reiese din Raportul de expertiză contabilă judiciară efectuată în cauză de către d-na expert contabil judiciar ##### ######## ######## ##### (f. 1-52 vol. III – f. 17) ultimul act material a fost săvârşit la data de 29.11.2012, prin întocmirea Registrului de casă din data de 29.11.2012 (f. 319 vol. VIII d.u.p.), în care a fost menţionată în fals, pentru decontare persoana ###### #####, registru care a fost folosit pentru decontarea sumei aferente şi acestei persoane şi care a fost însuşită pe nedrept.

Astfel, instanţa reţine că, data epuizării infracţiunilor de delapidare, fals material în înscrisuri oficial şi uz de fals, reţinute în sarcina inculpatei ###### ###, este data de 29.11.2012. Instanţa reţine că, la data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare noul Cod penal (Legea 286/2009), condiţii în care, în cauză se impune stabilirea legii mai favorabile inculpatei, raportat la dispoziţiile art. 5 alin. 1 Cod penal, potrivit cărora ,,În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.”. Totodată, conform art. 15 al. 2 din Constituţie, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. Înainte de a trece la stabilirea legii penale mai favorabile, instanţa reţine că, prin concluziile scrise formulate de către inculpată, înregistrate la dosar la data de 14.06.2022, aceasta a înţeles să invoce în principal prescripţia răspunderii penale cu privire la toate infracţiunile pentru care a fost trimisă în judecată.

În aceste condiţii, intervenirea prescripţiei răspunderii penale fiind o cauză care împiedică exercitarea acţiunii penale cu consecinţa încetării procesului penal, instanţa va proceda mai întâi la verificarea dacă a intervenit sau nu termenul de prescripţie, urmând ca verificarea existenţei elementelor constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatei să se efectueze doar dacă, şi pentru faptele pentru care, se va constata că nu a intervenit prescripţia răspunderii penale. În cauză fiind necesară stabilirea legii penale mai favorabile, se impune a se reţine şi incidenţa deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 5 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile. Potrivit considerentelor, odată cu pronunţarea acestei decizii, Curtea a consacrat principiul aprecierii globale, în vederea stabilirii legii penale mai favorabile, în sensul că legea penală mai favorabilă se aplică în ansamblul ei, fiind interzisă alternarea instituţiilor de drept penal din cele două legi.

Mai întâi, instanţa reţine că în cauză sunt îndeplinite condiţiile pentru a fi reţinută incidenţa legii penale mai favorabile antesententiam. Astfel, după cum s-a reţinut, între momentul epuizării infracţiunilor de delapidare, fals material în înscrisuri oficial şi uz de fals, reţinute în sarcina inculpatei ###### ### (29.11.2012) şi momentul judecării, a intervenit o succesiune de legi penale, la momentul epuizării infracţiunilor fiind în vigoare Vechiul Cod penal (Legea nr. 15/1968) iar ulterior, la data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Noul Cod penal (Legea nr. 286/2009). Ambele legi succesive incriminează toate faptele reţinute în sarcina inculpatei, în Vechiul Cod penal: delapidarea – art. 215 ind. 1, fals material în înscrisuri oficiale – art. 288 alin. 1 şi uz de fals – art. 291, iar în Noul Cod penal delapidarea – art. 295 alin. 1, fals material în înscrisuri oficiale – art. 320 alin. 1 şi uz de fals – art. 323.

În fine, legile succesive sancţionează diferit faptele cercetate, Vechiul Cod penal: delapidarea – art. 215 ind. 1 – se pedepsesc cu închisoare de la unu la 15 ani, fals material în înscrisuri oficiale – art. 288 alin. 1 – se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi uz de fals – art. 291 – se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani când înscrisul este oficial, iar în Noul Cod penal delapidarea – art. 295 alin. 1 – se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, fals material în înscrisuri oficiale – art. 320 alin. 1 – se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi uz de fals – art. 291 – se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi uz de fals – art. 323 – se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, când înscrisul este oficial.

Procedând la analiza in concreto a situaţiei inculpatei, cu respectarea obligatorie a principiul aprecierii globale, impus prin decizia CCR nr. 265 din 6 mai 2014, instanţa apreciază că legea penală mai favorabilă inculpatei în cauza dedusă judecăţii este noul Cod penal (Legea nr. 286/2009), raportat la limitele de pedeapsă şi la condiţiile prescripţiei răspunderii penale. În ceea ce priveşte conţinutul constitutiv al infracţiunilor, instanţa constată că acesta este practic identic reglementat în ambele legi, cu privire la toate cele trei infracţiuni reţinute în sarcina inculpatei. Cu privire la sancţionarea faptelor, se constată că, în Vechiul Cod penal: delapidarea – art. 215 ind. 1 – se pedepsesc cu închisoare de la unu la 15 ani, fals material în înscrisuri oficiale – art. 288 alin. 1 – se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi uz de fals – art. 291 – se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani când înscrisul este oficial, iar în Noul Cod penal delapidarea – art. 295 alin. 1 – se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, fals material în înscrisuri oficiale – art. 320 alin. 1 – se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi uz de fals – art. 291 – se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi uz de fals – art. 323 – se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, când înscrisul este oficial.

În ceea ce priveşte prescripţia răspunderii penale, mai întâi de toate, instanţa reţine că această instituţie este una de drept penal substanţial, în toate componentele sale, inclusiv termene, cauze de încetare sau suspendare, prescripție specială. În acest sens, se reţine că, în Decizia Curții Constituționale nr. 443/2017, s-a arătat că „printre principiile care guvernează răspunderea penală prezintă relevanță și cel al prescriptibilității răspunderii penale.” Efectul principal al acestei instituții este înlăturarea răspunderii penale la data împlinirii termenului de prescripție, iar nu de stingere a acțiunii penale. Consecutiv producerii efectului substanțial la momentul împlinirii termenului de prescripție, se produce, în subsidiar, și un efect procedural constând în impedimentul la punerea în mișcare ori exercitarea acțiunii penale; acest efect secundar nu face ca prescripția răspunderii penale să poată fi percepută ca o instituție hibridă atât substanțială, cât și procedurală, deoarece impedimentul procedural este o consecință directă a efectului substanțial principal, neavând valențe proprii.

Fiind o instituție de drept penal, se vor aplica în privința prescripției răspunderii penale regulile legii penale mai favorabile atât în ceea ce privește termenele, cât și în ceea ce privește cauzele de întrerupere sau suspendare. În acest sens, în doctrina relevantă (V. Dongoroz ș.a., Explicații Teoretice ale Codului Penal Român, Partea Generală, vol. 3 , Ediția a II-a, Editura Academiei Române și Ed. C.H. ####, București, 2003, pagina 347) se afirmă următoarele: „Cum instituția prescripției aparține dreptului penal substanțial, va fi aplicabil în cazul acestor situații tranzitorii principiul legii mai favorabile, atât în ceea ce privește termenul de prescripție, cât și al actelor întrerupătoare de prescripție.

În Codul penal anterior (Codul penal ##### al II-lea), aplicarea legii mai favorabile era expres prevăzută; o atare prevedere nu este necesară, fiindcă regula mitior lex este aplicabilă tuturor reglementărilor din Codul penal; dacă totuși codul penal anterior conținea o prevedere în acest sens a fost din cauză că în sistemul legislației penale de la 1864 prescripția era reglementată în Codul de procedură penală și deci supusă regulii tempus regit actum; or, pentru a evita orice influență a sistemului anterior, s-a socotit util să se prevadă expres că în materie de prescripție se aplică legea cea mai favorabilă. Pentru stabilirea legii mai favorabile se va compara încadrarea faptei potrivit unei legi și termenul de prescripție respectiv potrivit aceleiași legi cu încadrarea faptei potrivit celeilalte legi și cu termenul de prescripție din această lege; va fi aplicabilă legea care va oferi rezultatul mai favorabil”.

În cauză, instanţa reiterează faptul că, fiind în prezenţa unor infracţiuni continuate, legea aplicabilă este cea de la data epuizării acestora, care în cauză este data de 29.11.2012. Cu toate că la această dată, în vigoare era vechiul Cod penal (Legea nr. 15/1968), în materia prescripţiei speciale, prin legea nr. 63/17.04.2012, publicată în M.O. la data de 19.04.2012, a fost modificat art. 124 din vechiul Cod penal, în sensul că ,,Prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut la art. 122 este depăşit cu încă o dată.” Astfel, termenul prescripţiei speciale cu privire la faptele cercetate în cauză, este acelaşi în ambele legi, în noul Cod penal fiind reglementat la art. 155 alin. 4, în sensul dublării termenului general. În ceea ce priveşte termenele generale de prescripţie, instanţa reţine că, în privinţa infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, raportat la limitele de pedeapsă, termenul general de prescripţie este acelaşi, de 5 ani, atât sub potrivit vechiului Cod penal – art. 122 alin. 1 lit. d, cât şi potrivit noului Cod penal – art. 154 alin. 1 lit. d. În ceea ce priveşte însă infracţiunea de delapidare, potrivit vechiului Cod penal termenul general al prescripţiei răspunderii penale este de 10 ani – art. 122 alin. 1 lit. b (fapta fiind sancţionată de vechiul Cod penal cu închisoarea de la unu la 15 ani), în timp ce, potrivit noului Cod penal, termenul general al prescripţiei răspunderii penale este de 8 ani – art. 154 alin. 1 lit. c (fapta fiind sancţionată de noul Cod penal cu închisoarea de la 2 la 7 ani).

Ceea ce însă prezintă relevanţă în cauză din perspectiva instituţiei prescripţiei este condiţia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale. Astfel, chiar dacă atât vechiul Cod penal (în forma în vigoare la data săvârşirii faptelor) prin art. 123, cât şi noul Cod penal (în forma în vigoare la data pronunţării prezentei) prin art. 155 alin. 1 (astfel cum acesta a fost modificat prin OUG nr. 71/30.05.2022) cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului, în cauză se impune a se reţine că, de la data comiterii faptelor şi până la data judecării cauzei, asupra dispoziţiilor art. 155 alin. 1 din noul Cod penal a intervenit instanţa de control constituţional. Prin decizia nr. ### din 26 aprilie 2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.155 alin. (1) din Codul penal (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25.06.2018), Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză”, din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, este neconstituțională, deoarece respectivele dispoziții legale „31. (…) sunt lipsite de previzibilitate și, totodată, contrare principiului legalității incriminării, întrucât sintagma «oricărui act de procedură» din cuprinsul acestora are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale”.

Prin Deci### nr. 358 din 26 mai 2022 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022), Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal sunt neconstituționale în ansamblul lor. Pentru a decide astfel, instanța de contencios constituțional a reținut că „55. (…) Dec###a nr. 297 din 26 aprilie 2018 sancționează «soluția legislativă» pe care textul de lege criticat o conținea, astfel că, (…), aceasta nu va putea fi încadrată în categoria deciziilor interpretative/cu rezervă de interpretare.”, ci „61. (…), prin efectele pe care le produce, (…) împrumută natura juridică a unei decizii simple/extreme, întrucât, constatând neconstituționalitatea faptului că întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale se realiza prin îndeplinirea «oricărui act de procedură în cauză», Curtea a sancționat unica soluție legislativă pe care dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal o reglementau (s.n.)”.

Totodată, prin această din urmă decizie, Curtea a statuat că: ,, 72. (…) ansamblul normativ în vigoare nu oferă toate elementele legislative necesare aplicării previzibile a normei sancţionate prin Dec###a nr. 297 din 26 aprilie 2018. Astfel, deşi Curtea Constituţională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidenţiind reperele unui comportament constituţional pe care legiuitorul avea obligaţia să şi-l însuşească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale. 73. În consecinţă, Curtea constată că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deci###i nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.

Astfel fiind, față de considerentele obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022, instanţa apreciază că nu există dubii asupra faptului că Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 este o decizie simplă non-textuală, care alterează activitatea substanțială a normei unice pe care textul o conține, în sensul că, până la data modificării prevederilor art. 155 alin. (1) Cod penal prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2022, respectivul text normativ nu a reglementat un caz de întrerupere a prescripției răspunderii penale, deoarece unica soluție legislativă pe care textul a reglementat-o de la intrarea sa în vigoare la data de 1 februarie 2014 intră sub puterea general obligatorie a declarației de neconstituționalitate exprimate ca atare prin actul de jurisdicție constituțională.

Așa cum am arătat anterior, dispozițiile art. 155 alin. (1) Cod penal au natura unei legi penale substanțiale suspuse principiului aplicării legii penale mai favorabile, care se poate face în temeiul art. 5 alin. (2) din Codul penal și în cazul actelor normative declarate neconstituționale. Instanţa reține că în literatura de specialitate s-a arătat că „aplicarea legii penale mai favorabile în cazul infracțiunilor în curs de judecată presupune fie un caz de retroactivitate atunci când legea mai favorabilă este legea nouă, fie un caz de ultraactivitate, în situația în care legea mai favorabilă este legea veche”, în ambele ipoteze determinarea urmând a se efectua în concret printr-o operațiune (imaginară) de comparare a efectelor pe care aplicarea legilor penale succesive le generează în cauza penală cu privire la situația persoanei acuzate (Fl. Stret####, D. Nițu, Drept Penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic, București, 2014, vol. I, p. 128 și 134). Unul dintre criteriile prin care se determină în concret legea penală mai favorabilă până la soluționarea definitivă a cauzei este cel al condițiilor de tragere la răspundere penală. În aplicațiunea concretă a respectivului criteriu, doctrina relevantă statuează că „va fi mai favorabilă legea care (…) prevede un termen de prescripție mai scurt sau permite împlinirea mai rapidă a termenului de prescripție (spre exemplu, nu prevede o anumită cauză de întrerupere)” (Fl. Stret####, D. Nițu, op. cit., p. 135).

Prin urmare, Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022 configurează, prin efectele pe care le produc la nivelul normei înscrise în cadrul art. 155 alin. (1) Cod penal, un veritabil criteriu concret de determinare a legii penale mai favorabile până la soluționarea definitivă a cauzei, constând dintr-un regim juridic mai favorabil aplicabil unei cauze care înlătură răspunderea penală (prescripția răspunderii penale). Astfel fiind, legea penală care a reglementat în cuprinsul art. 155 alin. (1) Cod penal soluția normativă declarată neconstituțională, de la intrarea sa în vigoare (1 februarie 2014) și până la modificarea dispoziției legale prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2022, este o lege penală substanțială în concret mai favorabilă persoanei acuzate până la soluționarea definitivă a cauzei, aplicabilă astfel în mod global raportului de conflict. Astfel fiind, pentru evitarea oricărui dubiu de interpretare, instanţa subliniază că prevederile art. 155 alin. (1) Cod penal, astfel cum au fost modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2022, nu pot de plano produce efecte juridice întreruptive de prescripție după intrarea lor în vigoare în cauzele pendinte guvernate de legea penală mai favorabilă persoanei acuzate, care include norma declarată neconstituțională prin actele de jurisdicție constituțională sus menţionate.

Aceasta va ultraactiva, în aplicațiunea art. 5 Cod penal, guvernând regimul juridic al întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale și cu privire la actele subsecvente intrării în vigoare a Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2022. Astfel fiind, instanţa apreciază că, în aplicarea mitior lex, Deciziile Curții Constituțonale nr. 297/2018 și nr. 358/2022 se aplică tuturor cauzelor penale care erau pendinte la data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deci###i nr. 297/2018). În plus, niciun act efectuat în cadrul prezentului dosar penal până la data de 25 iunie 2018 – când s-a publicat Dec###a nr. 297 din 26 aprilie 2018 – nu poate produce efecte întreruptive de prescripție a răspunderii penale, în baza unei prevederi legale care, încă de la intrarea sa în vigoare, a configurat o unică soluție normativă neconstituțională, sancționată ca atare, atât prin intermediul Deci###i nr. 297 din 26 aprilie 2018, cât și al Deci###i nr. 358 din 26 mai 2022, aplicabile raporturilor juridice de conflict pendinte.

Astfel, până la data de 30 mai 2022, data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022, în materie penală nu a funcționat întreruperea cursului termenelor de prescripție a răspunderii penale, situație juridică care va produce efecte în condițiile legii penale mai favorabile în cauzele pendinte. Ipotezele de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022 se vor aplica numai cu privire la faptele comise începând cu data de 30 mai 2022, acestea neputând fi aplicate retroactiv în cauzele pendinte, neavând natura unei legi penale mai favorabile, ci dimpotrivă. În prezenta cauză, legea penală mai favorabilă evaluată în mod global este cea cuprinsă între data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deci###i nr. 297/2018) și data de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022). Prin urmare, Curtea apreciază că dispozițiile art. 155 alin. (1) Cod penal ce nu includea vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripție, reprezintă lege penală mai favorabilă în prezenta cauză, iar prescripția specială nu va opera, prescripția răspunderii penală urmând a fi evaluată prin raportare la termenele prevăzute de art. 154 din noul Cod penal (Legea nr. 286/2009). În ceea ce privește infracțiunea de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) Cod penal, instanţa reține că aceasta este pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani, termenul general de prescripție a răspunderii penale fiind, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) Cod penal, de 8 ani.

În ceea ce privește infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 alin. (1) Cod penal, instanţa reține că aceasta este pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani, termenul general de prescripție a răspunderii penale fiind, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) Cod penal, de 5 ani. În ceea ce privește infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art. 323 Cod penal, instanţa reține că aceasta este pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, termenul general de prescripție a răspunderii penale fiind, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) Cod penal, de 5 ani. Având în vedere faptul că toate cele trei infracţiuni reţinute în sarcina inculpatei au fost săvârşite în formă continuată, instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (2) Cod penal, termenul de prescripţie al răspunderii penale începe să curgă de la data săvârşirii ultimei acţiuni, adică de la data epuizării, în cauză toate cele trei infracţiuni fiind epuizate la data de 29.11.2012. Astfel, având în vedere că pentru toate infracţiunile termenul de prescripţie a început să curgă la data de 29.11.2012, instanţa constată că: – termenul general de 8 ani al prescripției răspunderii penale pentru infracţiunea de delapidare, prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) Cod penal, s-a împlinit în data de 28.11.2020, conform art. 186 alin. (1) teza finală Cod penal; – termenul general de 5 ani al prescripției răspunderii penale pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) Cod penal, s-a împlinit în data de 28.11.2017, conform art. 186 alin. (1) teza finală Cod penal; – termenul general de 5 ani al prescripției răspunderii penale pentru infracţiunea de uz de fals, prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) Cod penal, s-a împlinit în data de 28.11.2017, conform art. 186 alin. (1) teza finală Cod penal;

În drept, instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. f) Cod procedură penală, acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă a intervenit amnistia sau prescripţia. Totodată, conform prevederilor art. 396 alin. (6) Cod de procedură penală ,,Încetarea procesului penal se pronunţă în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e) – j).”. În consecință, în temeiul prevederilor art. 396 alin. (1) și (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) Cod de procedură penală, art. 154 alin. (1) lit. c) Cod penal și art. 5 Cod penal, cu referire la art. 155 alin. (1) Cod penal interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale a României, va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva (…) pentru comiterea infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale. În temeiul prevederilor art. 396 alin. (1) și (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) Cod de procedură penală, art. 154 alin. (1) lit. d) Cod penal și art. 5 Cod penal, cu referire la art. 155 alin. (1) Cod penal interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale a României, va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva (…) pentru comiterea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale. În temeiul prevederilor art. 396 alin. (1) și (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) Cod de procedură penală, art. 154 alin. (1) lit. d) Cod penal și art. 5 Cod penal, cu referire la art. 155 alin. (1) Cod penal interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale a României, va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva (…) pentru comiterea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale.

(…) PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE

În baza art. 396 alin. (1) și (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) Cod de procedură penală, art. 154 alin. (1) lit. c) Cod penal și art. 5 Cod penal, cu referire la art. 155 alin. (1) Cod penal interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale a României, încetează procesul penal pornit împotriva (…) , fără antecedente penale, pentru comiterea infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale. În temeiul prevederilor art. 396 alin. (1) și (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) Cod de procedură penală, art. 154 alin. (1) lit. d) Cod penal și art. 5 Cod penal, cu referire la art. 155 alin. (1) Cod penal interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale a României, încetează procesul penal pornit împotriva (…), cu datele de identificare mai sus expuse, pentru comiterea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale. În temeiul prevederilor art. 396 alin. (1) și (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) Cod de procedură penală, art. 154 alin. (1) lit. d) Cod penal și art. 5 Cod penal, cu referire la art. 155 alin. (1) Cod penal interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale a României, încetează procesul penal pornit împotriva (…), cu datele de identificare mai sus expuse, pentru comiterea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale. (…)”

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*