Raportul de adoptare a proiectului privind desfiinţarea SIIJ a fost votat de Comisia Juridică a Camerei Deputaților

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a votat, vineri, un raport de adoptare a proiectului de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie. S-au înregistrat 18 voturi “pentru” şi şapte ”împotrivă”.

Ce prevede proiectul de lege

Proiectul de lege, iniţiat de Ministerul Justiţiei, prevede că SIIJ se desfiinţează, iar competenţele sale vor fi preluate de Parchetele obişnuite, cauzele urmând să fie instrumentate de procurori anume desemnaţi. Proiectul de lege stipulează că posturile aflate în schema de funcţii şi de personal a secţiei speciale la data intrării în vigoare a legii rămân în schema Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi vor fi preluate de Secţia de urmărire penală şi criminalistică. Conform actului normativ, urmărirea penală se efectuează de procurori anume desemnaţi de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la propunerea plenului Consiliului Superior al Magistraturii, pentru o perioadă de patru ani, potrivit procedurii prevăzute, denumiţi “procurori anume desemnaţi”.

Pot fi desemnaţi să efectueze urmărire penală în aceste cauze care îi privesc pe magistraţi procurorii care îndeplinesc următoarele condiţii: au grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au o vechime de cel puţin 15 ani în funcţia de procuror, au calificativul “foarte bine” la ultimele două evaluări profesionale şi nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani, au o conduită morală ireproşabilă, au o experienţă profesională semnificativă în supravegherea sau efectuarea urmăririi penale.

Mai pot fi desemnaţi, de asemenea, pentru a efectua urmărirea penală în aceste cauze şi procurorii care funcţionează în cadrul secţiilor de urmărire penală ale Parchetelor de pe lângă Curţile de apel care au vechime de cel puţin 12 ani în funcţia de procuror.

Proiectul de lege urmează să intre săptămâna viitoare la dezbatere şi vot în plenul Camerei Deputaţilor.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*