Înalta Curte are pe rol recursul în casație al procurorilor DNA împotriva deciziei prin care Darius Vâlcov a scăpat de condamnarea de 6 ani și 6 luni pentru luare de mită și trafic de influență, infracțiuni comise pe vremea când era primar al municipiului Slatina. Judecătorii Curții de Apel Craiova au notat în motivare că, într-adevăr, Darius Vâlcov este vinovat, dar nu mai poate fi tras la răspundere penală.
Este vorba despre un dosar de corupție în care Darius Vâlcov a fost „plimbat” din motive procedural de la Tribunalul București (20.01.2016) la Tribunalul Olt (20.09.2017), apoi la Tribunalul Dolj (21.07.2020), instanță care a pronunțat într-un final decizia pe fond: 6 ani și 6 luni de închisoare pentru Darius Vâlcov.
Doar că decizia de condamnare fusese pronunțată cu o lună după împlinirea termenului general de prescripție, calculat pentru luna iunie 2020.
Astfel, Curtea de Apel Craiova a constatat că, deși Darius Vâlcov e vinovat, singura soluție este cea de încetare a procesului penal.
Acesta este al doilea proces de corupție al fostului ministru de Finanțe, el fiind condamnat la 6 ani de pușcărie pentru trafic de influență și spălare de bani, pe data de 2 mai, în Dosarul Tablourilor.
Lasă un răspuns