Președintele CSM avertizează, după valul de pensionări: ”Vor fi termene tot mai lungi. ICCJ ar putea intra în colaps, 80% se pot pensiona”

Reforma pensiilor speciale pe principiul contributivității, asumată prin PNRR și începută de Guvernul Ciucă, va continua și după rotația guvernamentală, în Guvernul Ciolacu. Modificarea vârstei de pensionare, prin etapizare, și stabilirea unor criterii după care să se calculeze cuantumul pensiei magistraților au creat tensiuni majore în sistemul judiciar și au dus la creșterea numărului de pensionări din rândul judecătorilor și procurorilor, agravând criza de personal.

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Daniel Grădinaru, spune, într-un interviu la GÂNDUL EXCLUSIV, că, în prezent, din aproape 7.000 de posturi de magistrați, sunt ocupate aproximativ 5.000, fiind nevoie de încă 2.000 pentru a acoperi nevoile urgente de personal și a reduce volumul foarte mare de activitate existent acum în instanțe și parchete.

Sute de judecători și procurori care au împlinit 25 de ani vechime s-au grăbit să iasă la pensie, înainte de a fi făcute modificări la vârsta de pensionare.

În acest context, Gândul a vrut să afle de la președintele CSM în ce situație va ajunge sistemul judiciar dacă valul de pensionări din ultimele luni nu se va reduce, ce se va întâmpla cu multitudinea de dosare, multe dintre ele aflate pe rolul instanțelor chiar și de zece ani, și dacă există riscul să se ajungă la un blocaj major și periculos în sistemul judiciar.

”Instanțele sunt acum în situație gravă”

Președintele CSM spune că situația este și acum foarte gravă în instanțe, unde este o criză majoră de personal, mai ales după ultimele pensionări, iar judecătorii rămași nu fac față fizic volumului foarte mare de dosare.

“Acesta va fi un efect, dacă nu suntem atenți și nu facem ceva ca să ocupăm locurile și să promovăm și profesia asta de magistrat, să fie atractivă, că și aici este o problemă. În condițiile actuale, aici se va ajunge, pentru că nu o să ai capacitatea fizic să judeci aceste dosare. Se vor acorda termene din ce în ce mai lungi și, într-adevăr, se vor ajunge, probabil, la ani de zile. Oricum, acum instanțele sunt într-o situație destul de gravă chiar”, a spus Daniel Grădinaru.

Președintele CSM a dat ca exemplu situația de la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde 80% dintre judecători ar putea să ceară pensionarea pentru că îndeplinesc condițiile legale actuale.

”La Înalta Curte, nu mai spun, vedeți că încercăm să ocupăm locurile și se pensionează alți colegi, între timp.

CONTINUAREA AICI

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*