Polițiștii de la înmatriculări pot amenda șoferii care nu-și preschimbă actele sau nu-și radiază mașina în termenul legal

Începând cu 2 martie 2023, și polițiștii din cadrul serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor pot da amenzi în cazul nepreschimbării permisului sau talonului auto ori neradierii vehiculului deținut în termenul legal, dar și pentru deţinerea simultană a două permise de conducere naţionale, dintre care unul emis în străinătate, potrivit unei ordonanțe apărute în februarie. În plus, deținătorii de mașini pot primi acum, până la eliberarea certificatului de înmatriculare, o dovadă înlocuitoare cu valabilitatea de cel mult o lună.

Mai multe schimbări sunt stabilite, prin OG 11/2023, la Codul rutier, scopul lor fiind armonizarea cadrului legal privind circulația pe drumurile publice. Ordonanța de față se aplică din 2 martie 2023.

Una dintre cele mai importante schimbări stabilite este abilitarea ofițerilor și agenților de poliție din cadrul serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor de a constata și sancționa o serie de contravenții.

Mai exact, șoferii pot fi amendați de către acești polițiști, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pentru:

  • neîndeplinirea obligaţiei de a solicita autorităţii competente, în termenul prevăzut de lege, eliberarea unui nou permis de conducere sau certificat de înmatriculare ori de înregistrare, în cazul în care acestea au fost declarate furate, pierdute, deteriorate sau nu mai corespund din punctul de vedere al formei şi conţinutului celor în vigoare;
  • neîndeplinirea obligaţiilor de preschimbare a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare a autovehiculului şi tractorului agricol sau forestier ori remorcii în cazurile prevăzute de lege;
  • neefectuarea radierii vehiculelor din evidență, în cazurile şi termenele prevăzute de lege;
  • deţinerea simultană a două permise de conducere naţionale, dintre care unul eliberat de o autoritate competentă străină.

CONTINUAREA AICI

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*