Jurnaliștii Recorder au publicat o anchetă care „zguduie” serviciul secret al Ministerului Afacerilor Interne – Direcția Generală de Protecție Internă (DGPI), fostul Doi și-un sfert.
Ancheta scoate la iveală modul în care ofițeri de poliție deveniți incomozi sunt trași pe linie moartă prin retragerea certificatului de acces la informații clasificate fără ca ofițerul să aibă dreptul să știe de ce i s-a încheiat cariera. Nu i se spune cu ce a greșit și, prin urmare, nu are nici posibilitatea să se apere. Întreabă la sindicate, se consultă cu un avocat. I se spune să accepte decizia: „Nu te poți pune cu ei. Sunt mult prea puternici!”.
Recorder prezintă și cazul lui Ionuț Mihalache, un ofițer al Direcției de Operațiuni Speciale mazilit de DGPI prin retragerea certificatului ORNISS după ce, la solicitarea superiorilor săi, a verificat biroul adjunctului Poliției Române, Constantin Nicolescu, proaspăt instalat în funcție în 2019. Mihalache a descoperit în biroul adjunctului Poliției Române tehnică de înregistrare.
După descoperirea aparaturii de înregistrare, Mihalache și alți trei colegi de la Operațiuni Speciale implicați în caz au fost convocați de serviciul secret al MAI pentru reevaluare în vederea acordării certificatului de acces la informații clasificate. În urma reevaluării, ofițerilor le-a fost retras certificatul ORNISS, fiind, practic, trași pe linie moartă.
Lasă un răspuns