Înşelăciune şi uzurpare de calităţi oficiale după ce s-a dat inspector și a cerut bani pentru a nu aplica amenzi

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din municipiul Bucureşti, a fost reţinut de poliţişti pentru înşelăciune şi uzurpare de calităţi oficiale după ce s-ar fi prezentat la magazine din judeţul Giurgiu, s-a recomandat inspector şi a solicitat sume de bani pentru a nu aplica sancţiuni.

„La data de 28 ianuarie 2022, Poliţia Municipiului Giurgiu a fost sesizată prin apel 112, de către două femei, una dintre ele fiind angajata unei societăţi comerciale, iar cealaltă administratorul altei societăţi comerciale, ambele din municipiul Giurgiu, despre faptul că doi bărbaţi s-ar fi prezentat în două magazine, recomandându-se inspectori ai unei autorităţi. Cei doi bărbaţi ar fi constatat diverse nereguli în cele două societăţi comerciale şi ar fi menţionat că vor urma şi alte controale amănunţite, solicitând o sumă de bani pentru a nu aplica sancţiuni”, a declarat miercuri, presei, purtătoarea de cuvânt a IPJ Giurgiu, Ramona Stan.

Poliţiştii au continuat cercetările şi au stabilit că în acest caz ar exista trei suspecţi, motiv pentru care poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu – Biroul de Investigaţii Criminale, Serviciul de Investigaţii Criminale şi Serviciul Criminalistic, cu sprijinul luptătorilor SIAS şi SAS Giurgiu, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, au efectuat marţi, 8 martie, trei percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi în judeţul Ilfov, la locuinţele a trei persoane bănuite de înşelăciune şi uzurpare de calităţi oficiale, ambele în formă continuată.

În urma acestor acţiuni un bărbat de 38 de ani, din municipiul Bucureşti, a fost reţinut, urmând să fie prezentat instanţei de judecată cu propuneri procedurale.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*