
Aproape 5.000 de dosare au fost închise în ultimul an din cauza amânărilor succesive care au dus în final la prescrierea faptelor. Mulți dintre foștii inculpați cer chiar despăgubiri în instanță sau salarii restante.
Printre beneficiari: politicieni, afaceriști, dar și proxeneți sau bătăuși, potrivit Europa Liberă.
Din luna mai 2022 până în prezent, mii de procese penale s-au închis după ce judecătorii au aplicat o decizie a Curții Constituționale (CCR) și o hotărâre a instanței supreme care au stabilit că, vreme de patru ani, între 2018 și 2022, nu a existat un caz de întrerupere a prescripției penale și, mai mult, că decizia se aplică retroactiv.
Acest lucru a dus la închiderea a mii de dosare, de la cele de corupție în care erau judecați înalți funcționari publici, până la dosare care judecau fapte de tâlhărie, furturi, proxenetism, trafic de persoane, dar și un dosar de terorism.
La o căutare pe ReJust.ro – portalul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pentru jurisprudența instanțelor din România – pe criteriile „penal”/ „încetare proces penal”/ „hotărâre”, sistemul informatic arăta luni, 26 iunie, seara, 4.675 de rezultate pentru ultimul an 26 iunie 2022 – 26 iunie 2023.
Lasă un răspuns