La instanțele din Bihor și Satu Mare sunt vacante 22 de posturi de judecător

Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat, joi, organizarea unei sesiuni de transfer a judecătorilor în perioada 6 ianuarie – 21 februarie 2022. Acțiunea se va desfășura în două etape, iar pentru prima dintre ele, la instanțele din Bihor și Satu Mare sunt vacante 22 de posturi de judecător, utile în procedura de transfer.

Cererile de transfer se depun la Consiliul Superior al Magistraturii în termen de 15 zile de la data publicării anunțului, respectiv până pe data de 25 ianuarie 2022 (inclusiv) pentru etapa 1 și vor conține informații privind specializarea judecătorului și, dacă este cazul, disponibilitatea asumată a acestuia de a activa la instanța la care solicită transferul, în oricare dintre secțiile sau completurile la care cerințele acestei instanțe o impun.

După centralizare, pe pagina de internet a CSM va fi publicată o situație privind cererile de transfer formulate și instanțele pentru care s-a solicitat transferul. În termen de 5 zile de la data publicării situației privind cererile de transfer, judecătorii pot depune la Consiliul Superior al Magistraturii cereri de transfer pentru posturile care ar putea deveni vacante ca urmare a admiterii unei cereri de transfer, în perioada 27 ianuarie – 2 februarie 2022 – anunță BihorJust.

Calendarul estimativ al sesiunii de transfer al judecătorilor:

– 6 ianuarie – publicarea listei posturilor vacante de execuție la instanțe și a posturilor care urmează a se vacanta

– 25 ianuarie – ultima zi de depunere a cererilor de transfer formulate în temeiul art. 61 alin. 1 din Legea 303/2004 (etapa 1)

– 27 ianuarie – solicitarea avizelor prevăzute de art. 61 alin. 4 din legea 303/2004; publicarea situației privind cererile de transfer formulate și instanțele pentru care s-a solicitat transferul

– 27 ianuarie – 2 februarie – perioada de depunere a cererilor de transfer formulate în temeiul art. 611 alin. 3 din Legea 303/2004

– 4 februarie – solicitarea avizelor prevăzute de art. 61 alin. 4 din legea 303/2004; publicarea situației privind cererile de transfer formulate și instanțele prin care s-a solicitat transferul

– 7 februarie – ultima zi de transmitere a avizelor pentru cererile formulate în prima etapă

– 8-11 februarie – întocmirea referatului Direcției resurse umane și organizare pentru cererile depuse în prima eetapă

Din 14 februarie Secția pentru judecători va analiza cererile de transfer pentru prima etapă.

– 15 februarie – ultima zi de transmitere a avizelor pentru cererile formulate în a doua etapă

– 16-18 februarie – întocmirea referatului Direcției resurse umane și organizare pentru cererile depuse în a doua etapă, în raport și cu cererile de transfer soluționate în prima etapă

Din 21 februarie Secția pentru judecători va analiza cererile de transfer depuse în a doua etapă.

La instanțele din Bihor și Satu Mare, aflate în raza de competență a Curții de Apel Oradea, sunt vacante 22 de posturi de judecător, utile în procedura de transfer, pentru etapa 1:

  • 2 la Curtea de Apel Oradea
  • 8 la Tribunalul Bihor
  • 8 la Tribunalul Satu Mare
  • 1 la Judecătoria Oradea
  • 2 la Judecătoria Beiuș
  • 1 la Judecătoria Carei

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*