Judecătoarea Adriana Stoicescu s-a dezlănțuit după ce magistraților li s-a permis să își achite ratele cu bani de la stat.
Senatul a adoptat, miercuri, în plen, o propunere legislativă prin care suma acordată cu titlu de chirie magistraţilor poate fi folosită de aceştia pentru achitarea unei rate sau părţi din rate pe care o plătesc pentru achiziţionarea unei locuinţe, potrivit Agerpres. Au fost înregistrate 77 voturi „pentru”, 35 împotrivă şi două abţineri. Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Plenul a încuviinţat amendamentul propus de Comisia juridică de extindere a cadrului de aplicare a legii şi la personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea care îndeplinesc condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie.
De această prevedere pot beneficia şi magistraţii şi personalul auxiliar care au în derulare contracte de credit ipotecar imobiliar, destinat achiziţionării sau construirii unei locuinţe sau care au încheiat un contract de vânzare cu plata în rate a unei locuinţe anterior intrării în vigoare a prezenţei legi şi care la momentul contractării îndeplineau condiţiile de compensaţie lunară pentru chirie. Aceste prevederi se vor aplica în cadrul contractelor de credit ipotecar imobiliar doar pentru ratele care vor fi scadente ulterior intrării în vigoare a legii.
Propunerea legislativă, iniţiată de un grup de deputaţi PNL şi UDMR, stipulează că se acordă compensaţia lunară pentru chirie, pentru o singură locuinţă achiziţionată pe timpul carierei.
Potrivit proiectului de act normativ, prin locuinţă se înţelege construcţia alcătuită din una sau mai multe camere de locuit, cu dependinţele, dotările şi utilităţile necesare, care satisface cerinţele de locuit ale unei persoane sau familie.
Lasă un răspuns