Injecta acid în buze deși nu avea pregătire medicală. O tânără a băgat mai multe femei în spital

O tânără de 23 de ani a fost reţinută de poliţiştii din Bucureşti după ce, începând din anul 2022, ar fi desfăşurat activităţi de injectare de acid hialuronic în buze unor femei, contra cost, deşia ea nu avea studii medicale sau pregătire de medic estetician. Mai multe tinere, inclusiv cea reţinută, au ajuns la spital cu probleme cauzate de aceste intervenţii, în unele cazuri fiind necesară intervenţia de urgenţă a unor chirurgi esteticieni.

Poliţia Capitalei a anunţat, miercuri, că poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 26 Poliţie au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti, într-un dosar în care se fac cercetări privind exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi şi vătămare corporală din culpă.

”Din datele şi probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada ianuarie 2022 – prezent, la o adresă din Sectorul 4, o femeie, în vârstă de 23 de ani, ar fi exercitat acte medicale de chirurgie estetică fără să aibă calitate sau studii medicale în acest sens. Astfel, prin activităţile efectuate ar fi cauzat mai multor persoane traume fizice, iar pentru vindecare a fost necesară intervenţia în regim de urgenţă a unor medici specializaţi în chirurgie estetică”, a arătat sursa citată.

În urma percheziţiei, tânăra a fost dusă la audieri. De asemenea, au fost identificate şi ridicate mai multe bunuri de interes în cauză, precum şi obiecte sanitare şi 3.800 de lei, a căror provenienţă nu a putut fi justificată.

CONTINUAREA AICI

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*