În timp ce Patriarhul Daniel s-a vaccinat, doi preoți din Botoșani sunt anchetați pentru că le-au cerut credincioșilor vaccinați să plece din biserică

Autorităţile sanitare din Botoşani au demarat o anchetă în cazul unor preoţi acuzaţi că au cerut credincioşilor vaccinaţi să plece din biserică, spune directoarea Direcţiei de Sănătate Publică din județ, Monica Adăscăliţei. Pe adresa instituţiei au fost transmise sesizări, însoţite de înregistrări video, potrivit cărora doi preoţi din mediul rural ar fi solicitat enoriaşilor vaccinaţi să nu participe la slujbe, iar celor care purtau mască să renunţe la aceasta, relatează Agerpres.

„Chiar avem nişte reclamaţii la nivelul DSP legat de faptul că, în două localităţi din judeţul Botoşani, preotul în timpul slujbei a recomandat ieşirea din biserică a persoanelor vaccinate, li s-a atras atenţia să nu poarte mască, chiar li s-a smuls masca de pe faţă. Vom face o anchetă în cursul acestei săptămâni şi vom lua legătura şi cu conducerea bisericii la nivelul judeţului Botoşani. Sunt şi filmaţi, sunt şi poze”, a spus Adăscăliţei. Oficialul DSP susţine că sesizări similare au fost transmise şi de unii dintre medicii de familie.

În acest timp, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, Preafericitul Daniel, a declarat la finalul unei ședințe solemne la Parlament, că s-a vaccinat împotriva COVID-19.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*