Fiul unui afacerist cunoscut în Transilvania, ucis la vânătoare de un polițist care l-a confundat cu un mistreț. Ce a hotărât instanța

Un fost șef de post al unei comune din județul Hunedoara a fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă. Horațiu O. l-a împușcat mortal, în timpul unei partide de vânătoare, pe fiul unui cunoscut om de afaceri din Transilvania, patron al complexului de agrement Steaua Mureşului din Hunedoara.

Partida de vânătoare a avut loc în 7 octombrie 2016 în zona cetăţii dacice Piatra Roşie. În primă instanță, la Judecătoria Hațeg, fostul șef de post a fost achitat. La Curtea de Apel, însă, hotărârea a fost schimbată semnificativ, polițistul fiind condamnat, recent, la 1 an şi 4 luni închisoare cu suspendare, sub supraveghere, pe un termen de 2 ani. Acesta a mai fost obligat să plătească daune morale în valoare de 150.000 de lei către două părți civile.

Victima a fost împușcată în zona gâtului, suferind o plagă împuşcată cervicală, cu leziune multiplă, vasculară. Un glonţ a intrat prin partea din faţă a corpului şi a ieşit prin spate, iar rana a fost incompatibilă cu viaţa. Poliţistul se afla în timpul liber, vânătorii erau deţinători legali de arme, iar vânătoarea era autorizată ca vânătoare de mistreţi. De la faţa locului au fost ridicate două tuburi de cartuşe cu glonţ, tuburi goale, precum şi armele participanţilor la vânătoare, pentru a fi expertizate.

CONTINUAREA AICI

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*