Dosarul achizițiilor de la Fabrica de Armament Cugir! Negocieri pe pipăite și șpăgi pe bilețele roz

Întâlniri „pe pipăite” pentru a evita interceptările, negocieri în camera de hotel cu apa pornită la baie, șpăgi scrise pe bilețele roz și nu în ultimul rând un flagrant – sunt detalii din dosarul fostului director comercial de la Companiei Naționale Romarm SA, liberalul Mircea Nicușor Mihai, și al prietenei sale, afacerista Claudia Aura Mariș. Ambii au scăpat „ieftin” în primă instanță, cu ajutorul deciziilor CCR.

Este vorba despre dosarul în care Mircea Nicușor Mihai a fost trimis în judecată de DNA în 2016 pentru rolul pe care l-a jucat într-o procedură de achiziție în urma căreia Fabrica de Arme Cugir a cumpărat câteva zeci de mii de genți speciale (K4 și K5), la suprapreț. Cum prietena lui Roșca, Claudia Aura Mariș, producea astfel de genți pentru încărcătoare cu muniție, aceasta a făcut tot posibilul să pună mâna pe contract.

Problema era că o altă firmă câștigase licitația, astfel încât singura „șansă” a afaceristei era să îl schimbe pe directorul Fabricii de Armament Cugir, cu ajutorul lui Mircea Nicușor Mihai, pentru a-și vinde ea gențile.

Pe fond, în data de 23 februarie 2022, un judecător de la Tribunalul București a condamnat-o pe Claudia Aura Mariș la 2 ani de închisoare cu suspendatre și i-a achitat pe Mircea Nicoșor Mihai (director comercial Romarm), dar și pe Ion Mihai Cristian Bratu (șef Inspecție Anticorupție al Romarm).

Continuarea AICI

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*