Documente desecretizate de SRI: Lideri locali ai FSN au răspândit zvonuri cu teroriști după fuga lui Ceaușescu. Parchetul arată care a fost rolul lui Ion Iliescu

Membri ai Comitetului Frontului Salvării Naționale (CFSN) din teritoriu au colportat informații false și zvonuri cu privire la acțiuni teroriste începând cu data de 22 decembrie 1989, rezultă din documentele recent desecretizate de SRI. Primul care a indus „psihoza teroriștilor” a fost Ion Iliescu, în încercarea de a păstra puterea, deoarece revoluționarii nu-l voiau în fruntea țării, reiese din noul rechizitoriu al Dosarului Revoluției.

Serviciul Român de Informații (SRI) a desecretizat pe 22 decembrie 2022 un număr de 13 volume cu note informative ale Direcției de Securitate a Statului (DSS), iar procurorii Secției Parchetelor Militare de la PICCJ au dat publicității pe 29 iulie 2022 rechizitoriul din Dosarul Revoluției – restituit pentru refacerea anchetei – prin care Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus au fost trimiși în judecată (din nou) pentru infracțiuni contra umanității.

Puse în oglindă, din cele două surse rezultă că Ion Iliescu și membri ai Frontului Salvării Naționale sunt cei care au vorbit despre existența „grupurilor de teroriști”, după fuga dictatorului Nicolae Ceaușescu, pentru a se asigura că vor pune mâna pe putere. Ca rezultat, în multe situații, trupele de militari trimise să-i caute pe „teroriști” s-au omorât reciproc. În alte cazuri, acolo unde comandanții se cunoșteau, confruntările au fost evitate.

CONTINUAREA AICI

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*