DNA a atacat decizia prin care Ioana Băsescu și Elena Udrea scapă de procesul penal. Ce invocă procurorii

Procurorii DNA au depus săptămâna aceasta recurs în casație, o cale extraordinară de atac, în cazul Ioana Băsescu – Elena Udrea, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis, în 11 iulie, definitiv, încetarea procesului penal ca urmare a aplicării deciziilor CCR privind prescripția, au declarat surse judiciare pentru GÂNDUL.

Este vorba despre dosarul privind finanțarea campaniei prezidențiale a lui Traian Băsescu, iar acum procurorii solicită, în baza recentei decizii a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) potrivit căreia magistrații pot să nu aplice decizii ale CCR atunci când acestea contravin interesului Uniunii, ca procesul să continue.

În acest dosar, Curtea de Apel stabilise pedepse cu închisoarea pentru ambele inculpate, după cum urmează: cinci ani pentru fiica fostului președinte, Ioana Băsescu și opt ani pentru fostul ministru Elena Udrea.

CONTINUAREA AICI

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*