
Deși angajatorul are prerogativa sancționării disciplinare, atunci când alege să treacă cu vederea încălcarea disciplinei muncii de către unii angajați, în timp ce pe unii îi sancționează, s-ar putea s-o facă pe criterii care sunt departe de ideea de egalitate de tratament.
O angajată de culoare din Statele Unite a câștigat procesul contra fostului angajator, în urma unei concedieri pe care juriul a considerat-o discriminatorie – concedierea angajatei s-a făcut pe fondul întârzierilor sale repetate la locul de muncă (47 de întârzieri, mai exact), ceea ce s-ar încadra, dacă ar fi să transpunem la noi, la o concediere disciplinară. Deși nimeni n-a pus problema, în speța din State, că întârzierile repetate nu pot duce la o astfel de sancționare a angajatului, s-a pus problema că în compania respectivă nu doar respectiva angajată întârzia, ci și alți colegi ai săi – dar care n-au fost sancționați similar. Practic, mai mulți angajați comit aceeași faptă sau adoptă aceeași conduită, încalcă aceleași reguli, dar numai unul e sancționat – în speță, aici, cel de culoare.
Dar dacă am scoate din discuție elementul de rasă, etnie, sex, orientare sexuală sau alte criterii de deosebire între angajați, ar fi o problemă dacă am ajunge să sancționăm numai pe unii că întârzie la job și pe alții, nu? Chiar dacă angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară, în momentul în care angajatorul exercită această prerogativă doar față de unii angajați și față de alții, nu, cel mai probabil la mijloc există un element discriminatoriu.
Lasă un răspuns