Un deținut de la Penitenciarul Aiud, condamnat la închisoare pe viață, a fost refuzat pentru a șasea oară în demersul său de a fi liberat condiționat.
Robert Sibișan, din Cugir, a fost condamnat la detențiune pe viață pentru omor deosebit de grav. Acesta a început executarea pedepsei în 9 februarie 1999. Un calcul simplu arată că se află în spatele gratiilor de aproape 24 de ani.
La sfârșitul anului trecut a depus o nouă cerere de liberare condiționată. Atât Judecătoria Aiud, cât și Tribunalul Alba, ultima instanță în 9 ianuarie 2023, au respins cererea de liberare condiționată.
Potrivit legislației, condamnatul trecut de vârsta de 60 de ani pentru bărbaţi şi de 55 de ani pentru femei poate fi liberat condiţionat după executarea efectivă a 15 ani de detenţiune, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de lege.
”În ceea ce priveşte fracţiunea minimă care trebuie îndeplinită, instanţa constată că această condiţie este îndeplinită, întrucât, astfel cum rezultă din procesul verbal amintit, la data analizei de către comisie deţinutul executase 8.591 de zile de închisoare, iar durata minimă care trebuia executată este de 7.305 zile de închisoare. De asemenea, din acelaşi proces verbal rezultă că deţinutul a obţinut în perioada detenției 444 de zile considerate executate pe baza muncii prestate, astfel că şi condiţia referitoare la stăruinţa în muncă este îndeplinită”, se precizează în hotărârea instanței de judecată.
Lasă un răspuns