De ZIUA DREPTURILOR OMULUI – șase drepturi ale copiilor de la sate, încălcate în fiecare zi, anunță WVR

38% dintre părinţii din mediul rural cumpără mai puţine cărţi pentru copii ca să facă economie pentru alimente, îmbrăcăminte și alte nevoi de bază. Șase din zece școli de la sate nu au bibliotecă, față de două din zece școli din mediul urban, arată o sinteză World Vision România cu principalele șase drepturi care nu sunt respectate pentru copiii din mediul rural, potrivit unui comunicat, azi, cu ocazia Zilei Drepturilor Omului.

În privința dreptului la educației, iată care sunt datele, conform raportului „Bunăstarea copilului din mediul rural“:

  • 56% dintre elevii care termină clasa a VIII-a nu ajung la liceu din cauza lipsei de bani;
  • unu din patru copii nu este ajutat de nimeni ca să facă temele acasă;
  • unu din patru copii nu are acces întotdeauna la rechizitele de care are nevoie la școală;
  • 17% dintre copii parcurg peste opt km zilnic pe jos ca să ajungă la școală;
  • 8% dintre copii lipsesc uneori sau întotdeauna de la şcoală pentru că se duc să muncească.

România este pe primul loc în UE în privința procentului de oameni care trăiesc în risc de sărăcie și de excluziune socială (35.8%), potrivit Eurostat. La copii, situația stă și mai grav, cu un procent de 41.5%. În mediul rural sărăcia din rândul copiilor ajunge la extrem: unu din zece copii se duce seara flămând la culcare. Nici accesul la servicii medicale și la medicamente nu este mai facil pentru copiii de la sate: 70% dintre copiii între 5 și 12 ani nu au efectuat analize medicale anul trecut. Mai mult, 60% dintre familiile din mediul rural nu au suficienți bani pentru medicamente.

Mai mult de jumătate (54%) dintre copiii din mediul rural spun că n-au fost consultați nici măcar o dată legat de deciziile din timpul pandemiei, referitoare la educație – cum ar fi școala online sau vacanțele. Un procent similar de copii se declară dezamăgiți de adulți din această cauză, mai arată studiul nostru recent despre participarea copiilor în luarea de decizii.

Fetele de peste 18 ani petrec în medie cu una-două ore mai mult decât băieții în activitățile domestice, conform datelor World Vision România. Iar o fată de 18 ani din mediul rural lucrează în medie 3,4 ore zilnic în gospodărie faţă de 2,1 ore cât lucrează un băiat de aceeași vârstă. Din cauza timpului petrecut în gospodărie, fetele au mai puțin timp decât băieții să învețe pentru Bacalaureat.

Copiii din satele României nu se simt în siguranță nici în familie, dar nici la școală. Aproximativ 80% dintre copiii abuzați sexual sunt fete, conform unui sondaj desfăşurat de World Vision România în 2020 pe un eşantion de 1.600 de respondenţi. În același timp, mai mult de unul din trei părinți recunoaște că țipă la copii, iar 11% spun că îi scutură sau îi zgâlţâie pe copii. Totodată, 71% din tineri afirmă că violenţa este prezentă în școală.

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*