Cum acționează mafia lemnului în interiorul sistemului. Pădurar cercetat pentru zeci de fapte de luare de mită

Infracțiunile silvice sunt derulate, de multe ori, cu complicitatea celor puși să păzească pădurea. Un astfel de caz a fost descoperit în Alba, unde, un pădurar de la Ocolul Silvic Sebeș, este cercetat de procurori pentru mai multe fapte de luare de mită. Acesta ar fi primit sume de bani, periodic, pentru a permite furturi de lemne din pădurea administrată chiar de el.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus, la data de 29 iunie 2023 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva unui inculpat – pădurar în cadrul Ocolului Silvic Sebeş, pentru săvârșirea infracțiunii de „luare de mită” în formă continuată.

„S-a reţinut, în esență, faptul că, în cursul anului 2022, între inculpat și denunțătorul care a sesizat fapta la data de 06.06.2023, a intervenit o înțelegere în baza căreia inculpatul ar fi primit sume de bani periodic, al căror cuantum nu se poate stabili cu exactitate la acest moment, pentru a permite denunțătorului, singur sau însoțit de persoane alese de el, să sustragă lemne din pădurea administrată de către inculpat, situată lângă localitatea Petrești-Sebeș. În urma percheziţiei domiciliare efectuate în cauză, de la locuinţa inculpatului a fost ridicată suma de 4400 euro”, se precizează într-un comunicat de presă al Parchetului.

Procurorul a dispus luarea faţă de inculpat a măsurii preventive a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile. Alături de alte obligaţii specifice măsurii preventive dispuse, întrucât infracţiunea s-ar fi comis în legătură cu atribuţiile de serviciu ale inculpatului, acestuia i-a fost interzisă exercitarea meseriei, inclusiv paza şi administrarea pădurii repartizate.

Pentru efectuarea urmăririi penale, în cauză s-a procedat şi la delegarea ofiţerilor din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba.

Ziare.com

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*