Cum a fost fraierit un sătmărean pe Facebook! A dat 16.000 de euro să nu se afle pozele, șantajistul este acum cercetat

La data de 9 august a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare-Serviciul de Investigații Criminale, în urma administrării materialului probator, au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, față de o persoană, bănuită de săvârșirea mai multor infracțiuni.

În urma verificărilor efectuate, precum și a măsurilor investigative întreprinse, polițiștii au constatat faptul că, în perioada 2022-2023, un bărbat de 33 de ani, din localitatea Moftinu Mare, și-ar fi creat pe o rețea de socializare mai multe conturi sub o identitate falsă, folosind nume și poze care ar putea fi atribuite doar unei persoane de sex feminin. 

Ulterior, profitând de identitatea creată, persoana în cauză ar fi solicitat și primit, de la un bărbat de 39 de ani, din Botiz, suma de 15.000 de euro, pentru a nu publica imagini care l-ar fi surprins pe acesta în ipostaze explicite sexual.

Chiar și în aceste condiții, persoana bănuită ar fi transmis imaginile respective cunoscuților victimei.

Față de bărbatul de 33 de ani, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de șantaj, violarea vieții private și înșelăciune.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*