Trei vameşi de la Halmeu au primit o nouă condamnare la închisoare cu executare și plata unor despăgubiri uriașe către bugetul de stat. Sentința a fost dată luna aceasta de către magistrații Tribunalului Satu Mare. Unul dintre capii afacerii penale era fosta inspectoare vamală Dobrescu Nicoleta Manuela. Din tridentul infracțional mai făceau parte și inspectorii vamali Pavel Danciu și Vasile Nagy.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție i-au acuzat pe cei trei de înregistrarea în fals a 17 transporturi cu haine cu ”proveniența” din China, iar în aprilie 2021 gruparea era trimisă în judecată. Conform rechizitoriului, celor trei li s-a pus în sarcină infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor din fonduri europene.
Mai exact, în perioada 2007 – 2008, Dobrescu Nicoleta Manuela, Nagy Vasile şi Vanciu Pavel ar fi consemnat în documentele vamale pe care le-au întocmit fapte necorespunzătoare adevărului, în sensul că, prin Vama Halmeu au tranzitat România, spre Ucraina, un număr total de 17 mijloace de transport încărcate cu mărfuri de provenienţă extra-comunitară – China (materiale textile). in realitate, aceste mărfuri nu au ajuns în Ucraina. Aceste demersuri au creat condiţiile pentru ca taxele datorate bugetului Uniunii Europene, ca urmare a valorificării pe teritoriul UE a mărfurilor respective, să nu mai fie achitate. În această modalitate, bugetul general al Uniunii Europene a fost prejudiciat cu suma totală de 721.557 lei.
”Astfel, din probele administrate în cauză, în faza de urmărire penală, rezultă că în perioada 24.10.2007 – 20.04.2008, în calitate de controlor vamal în cadrul Biroului Vamal Halmeu, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale și în mod repetat, după ce a consemnat fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului în documentele pe care le-a întocmit (fișa de evidență a mijloacelor de transport, registrul de export, înregistrările din sistemul informatic vamal, MRN-uri), inculpata Dobrescu Nicoleta Manuela a folosit aceste documente false pentru a confirma informatic în modulul N.C.T.S. ieșirea din România (și, implicit, din spațiul vamal comun) a unor transporturi de mărfuri – textile, cu consecința diminuării resurselor ce trebuie virate la bugetul general al Uniunii Europene, prin neachitarea taxelor vamale datorate”, se arată în rechizitoriul DNA.
Capul afacerii penale, respectiv fosta inspectoare vamală Dobrescu Nicoleta Manuela, a fost condamnată la patru ani de închisoare, fiind obligată să achite despăgubiri în valoare de 160.768 lei. Vanciu Pavel a primit doi ani şi şase luni de închisoare, și trebuie să plătească despăgubiri de 322.139 lei. Nagy Vasile a fost condamnat la 4 ani şi 8 luni închisoare, dar și la plata unor despăgubiri de 231.561 lei. Sentinţa Tribunalului Satu Mare nu este definitivă.
Cert este faptul că Vasile Nagy este de negăsit de circa șapte ani, în timp ce Dobrescu și Vanciu și-au plătit datoriile către societate.
Lasă un răspuns