Carte de identitate și pentru copiii de până la 14 ani, din acest an

Legislația privind cărțile de identitate, fie ele electronice sau simple, se va modifica de mâine, odată cu intrarea în vigoare a unei ordonanțe apărute în acest sens. Printre altele, actul normativ stabilește mai multe detalii privind emiterea cărților de identitate în cazul copiilor cu vârsta de până la 14 ani, măsură care nu e nouă, deoarece a apărut în 2020, dar care, din motive tehnice, nu s-a putut aplica până acum. După cum a anunțat recent șeful Direcției Generale pentru Evidența Populației (DGEP), de anul acesta, și minorii de până la 14 ani vor putea deține o carte de identitate, nu doar cei peste această vârstă, ca acum.

OG 12/2023, apărută în această săptămână, vizează modificarea OUG nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.

Printre alte multe schimbări aduse legislației privind actele de identitate, ordonanța de față modifică o măsură apărută cu peste doi ani în urmă, prin Legea 162/2020, dar care nu s-a aplicat până acum, respectiv posibilitatea ca minorii cu vârsta de până la 14 ani să poată avea acte de identitate.

Potrivit anunțului făcut de chestorul de poliție Cătălin Giulescu, directorul DGEP, la finalul ședinței de Guvern în cadrul căreia au fost adoptate modificările la legislația privind actele de identitate, după extinderea emiterii cărții electronice de identitate la nivel național (acum se poate emite doar în județul Cluj), programată în a doua parte a anului, vor fi puse în circulație și cărțile electronice de identitate pentru minorii care nu au împlinit 14 ani.

Din capul locului trebuie menționat că emiterea unui act de identitate pentru copiii cu vârsta mai mică de 14 ani se va face doar la cererea părinților (va fi opțională), iar actul de identitate ce va putea fi emis pe numele copiilor va fi doar cel electronic (cel cu cip), nu și cel simplu (fără cip), care se emite în cazul refuzului deținerii unuia electronic.

Concret, documentul stabilește că nu se eliberează carte de identitate simplă persoanelor care nu au împlinit vârsta de 14 ani.

“Opțional, începând cu data realizării condițiilor tehnice, se poate elibera carte electronică de identitate înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, la solicitarea ambilor părinți, a reprezentantului legal, a părintelui supraviețuitor, a părintelui căruia i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitivă sau, după caz, în temeiul unei ordonanțe președințiale (…) a persoanei desemnate din cadrul serviciului social public sau al unui furnizor privat acreditat, destinat protecției speciale a copilului, separat temporar sau definitiv de părinți, unde se află minorul, sau a persoanei căreia i-a fost dat în plasament copilul”, scrie, de fapt, în OG 12/2023.

Ordonanța președințială de mai sus va trebui să cuprindă în mod expres faptul că persoana în favoarea căreia s-a dispus exercitarea autorității părintești are dreptul de a solicita eliberarea cărții electronice de identitate înainte de împlinirea vârstei de 14 ani sau de a-și exprima acordul în acest sens.

În cazul existenței unor neînțelegeri între părinți în legătură cu exprimarea acordului ori în cazul în care unul dintre părinți se află în imposibilitatea de a-și exprima voința, cartea electronică de identitate se va elibera în baza unei hotărâri judecătorești.

Această situație e bine reglementată, deoarece în baza cărții electronice de identitate, singura ce va putea fi emisă minorilor cu vârsta mai mică de 14 ani, copilul va putea călători în spațiul Uniunii Europene.

Spre deosebire de cartea electronică de identitate, cea simplă va putea fi folosită doar pentru legitimarea la nivel național, nu și pentru călătorii în afara granițelor țării.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*