Bărbat ucis pentru câteva lemne, în municipiul Satu Mare

Crimă în municipiul Satu Mare! Conform informațiilor PresaSM, totul s-a întâmplat sâmbătă, în curtea unei case, aparținând lui G.M., din Cartierul Sătmărel.

Bărbatul din municipiul Satu Mare, Cartierul Sătmărel, a fost ucis de doi indivizi, respectiv D.J. și B.J., în noaptea de vineri spre sâmbătă. Motivul: proprietarul i-a surprins în flagrant pe cei doi indivizi în timp ce au încercat să fure lemne de foc.

Mai exact, cei doi suspecți au intrat în curtea şi apoi în anexa locuinţei victimei – M.G., unde își ținea lemnele de foc, în scopul de a fura. Fiind surprinși de proprietar, cei doi suspecți i-ar fi aplicat acestuia lovituri cu un ciocan – conform informațiilor PresaSM – provocându-i leziuni la nivelul capului, care au dus la decesul victimei.

Inițial, polițiștii au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă, iar corpul a fost dus la Prosectura Spitalului Județean Satu Mare în vederea efectuării autopsiei. De asemenea, doi localnici suspecți au fost luați în vizor.

Doar că – potrivit datelor PresaSM – surpriza anchetatorilor a venit luni, după ce medicul legist a concluzionat că bărbatul a fost lovit cu un ciocan în spatele capului, cauzându-i acestuia decesul la scurt timp.

Doi indivizi au fost reținuți și audiați de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare. Aceștia vor fi duși în fața judecătorilor de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*