Avocat sătmărean achitat pentru trafic de influență, deși Curtea de Apel Oradea l-a condamnat la închisoare cu suspendare

Justitie

Prin sentinţa penală nr. (…)/P.I. din 26 aprilie 2017 pronunţa în dosarul nr. x/2015 Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori a dispus următoarele:

În baza art. 396 alin. (2) c.pr.penală a condamnat pe inculpatul A., la o pedeapsă de 3 ani 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev.de art. art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969 cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 C. pen. şi 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. din 1969.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului A. drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. din 1969, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 861 C. pen. din 1969, art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe durata unui termen de încercare de 7 ani, stabilit conform art. 862 C. pen. din 1969.

În baza art. 863 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 a obligat pe inculpatul A. ca pe durata termenului de încercare să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu – Mare, la datele ce vor fi fixate de acest serviciu, care va verifica respectarea de către inculpat a următoarelor măsuri de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. b)-d) C. pen. din 1969, pe care instanţa le impune inculpatului:

– să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

– să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

– să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 404 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 şi art. 865 C. pen. din 1969 privind revocarea şi anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

CONTINUAREA AICI

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*