Urmărire ca-n filme în Racșa. Șoferul a fost trimis direct după gratii

Un bărbat de 43 de ani din Racșa a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore și s-a ales cu dosare penale după ce nu a oprit la semnalele patrulei. Când l-au ajuns din urmă oamenii legii au constatat că bărbatul nu avea permis și se urcase băut la volan.

Duminică, 29 august, în jurul orei 21.30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției oraș Negrești Oaș sprijiniți de luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale aflându-se în serviciul de patrulare pe raza localității Racșa, au efectuat semnalele de oprire a unui autoturism care însă nu a respectat semnalele polițiștilor continuându-și deplasarea.

Pornind în urmărirea acestuia, polițiștii au cosntatat că la volan se afla un bărbat, de 43 de ani, din comuna Racșa, care nu posedă permis de conducere de nici o categorie.

De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest rezultând o concentrație alcoolică de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge însă o dată ajuns acolo acesta a refuzat recoltarea.

Persoana în cauză a fost reținută de către polițiști pentru 24 de ore în cadrul dosarului penal întocmit de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de monstre biologice, conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*