Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a unui inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de acces neautorizat la un sistem informatic, operațiuni ilegale cu dispozitive informatice sau programe informatice, alterare a integrității datelor informatice, interceptare ilegală a unor transmisiuni informatice, transfer neautorizat de date dintr-un sistem informatic, operațiuni ilegale cu dispozitive informatice sau programe informatice, perturbare a funcționării sistemelor informatice și șantaj.
În cauză s-a reținut faptul că, inculpatul, prin diferite metode, a reușit să obțină accesul la rețelele informatice ale unor companii (medii și mari) din România, de unde a extras volume mari de date. Ulterior, inculpatul a utilizat respectivele date pentru a șantaja persoanele vătămate, prin amenințarea cu expunerea acestora în mediul public, solicitând în schimb diferite sume de bani, în criptomonedă.
De asemenea, în cursul cercetărilor au fost identificate alte 3 persoane vătămate, dintre care o persoană juridică și două persoane fizice. Cu privire la persoanele vătămate, persoane fizice, s-a reținut că, inculpatul a interceptat traficul de date de la punctele de acces wifi deținute de acestea.
În ceea ce privește persoana juridică s-a reținut faptul că, în luna decembrie 2021, inculpatul, a pătruns fără drept în sistemele informatice ale acesteia, prin exploatarea unor vulnerabilități ale sistemelor informatice, și a instalat o aplicație malițioasă tip ransomware, prin intermediul căreia a criptat datele informatice stocate pe sistemele informatice și pe mediile de stocare a datelor conectate la sistemele infectate. În urma acestei activități a fost rulat un mesaj specific atacurilor de acest tip cu privire la plata sumei de 300.000 USD, în schimbul decriptării datelor informatice de pe sistemele societății comerciale.
În cauză s-au instituit măsuri asiguratorii în vederea recuperării prejudiciului în valoare de 360.000 lei. Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului București. Activitatea de urmărire penală a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul D.C.C.O. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. și Direcția Operațiuni Speciale.
Lasă un răspuns