Fostul spion comunist Ristea Priboi și alți foști ofițeri ai Direcției de Informații Externe (DIE) au cerut judecătorilor marți, 2 mai, să-i dea pe mâna procurorilor DIICOT pe cercetătorii CNSAS pentru că ar fi divulgat „secrete care periclitează siguranța națională” în lucrarea „O istorie a Centrului de Informații Externe”. Nimeni nu-i cunoștea pe foștii spioni ai României, până să vină la toți la Curtea de Apel București.
Într-o zi în care aproape toată atenția presei era îndreptată spre prelungirea măsurii arestului la domiciliu a fraților Andrew și Tristan Tate, la sala alăturată un grup de seniori depănau amintiri pe o bancă, lângă sala Secției a II-a penală.
Toți erau strânși în jurul unui bătrânel îmbrăcat într-un sacou albastru, cu o mustață albă, tunsă scurt, care amintea de cea a lui Iulian Vlad.
La o a doua privire, devenea clar că domnul respectiv – puțin adus de spate, cu gesturi care trădau o eleganță reținută, la fel ca îmbrăcămintea– era solicitat de toată adunarea a cărei medie de vârstă era 70 de ani și explica câte ceva fiecărui pensionar în parte. Numai că puțini pensionari din Româna pot trăda eleganță, așa că trebuia ca persoana care captase atenția grupului să fie un pensionar mai… special!
„E Ristea Priboi!”, șoptește o voce din marea de justițiabili, avocați și ziariști adunați pe holurile Curții de Apel București.
Lasă un răspuns