Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 20 iunie a.c., activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică, aplicând peste 110 sancțiuni contravenționale.
Astfel, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare care au acționat pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier în județ, au aplicat peste 110 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 37.000 de lei. Totodată, a fost luată măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce în 17 cazuri.
Lasă un răspuns