Totul ar fi pornit după ce în urma unei glume livrată de câțiva colegi de-ai săi, un agent de la Poliția Rutieră Giurgiu a întocmit un raport în care a solicitat „repartizarea” unui porc de Crăciun, conform documentului obținut de G4Media.ro. În solicitare, bărbatul invocă Ordonanța numărul 114/2018, cunoscuta drept ”Ordonanța lăcomiei”, promovată de Liviu Dragnea, prin care se impuneau taxe pentru bănci și companiile din energie.
Agentul le solicită superiorilor să ia în calcul vechimea sa de 4 ani și să-i repartizeze un porc de 160 de kilograme. Tânărul a fost victima glumelor unor colegi mai în vârstă, care i-ar fi spus că așa au procedat și ei în anii anteriori. Toți cei cinci polițiști, care au plus la cale planul, vor fi cercetați disciplinar.
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a confirmat faptul că șeful poliției rutiere din Giurgiu a fost schimbat din funcție: „Am decis încetarea împuternicirii șefului poliției rutiere și declanșarea unei anchete disciplinare pentru cinci agenți”, a declarat Bode vineri.
Lasă un răspuns