Raport DNA: Mai multe dosare și mai mulți inculpați trimiși în judecată

În pofida unei situații extrem de dificile cauzate de pandemia de COVID-19, activitatea Direcției Naționale Anticorupție în anul 2021, s-a îmbunătățit la cei mai mulți indicatori statistici față de anul precedent: mai multe dosare și mai mulți inculpați trimiși în judecatămai multe persoane cu funcții publice înalte deferite justițieimai multe sesizări primite despre posibile fapte de corupție, în timp ce ponderea achitărilor a scăzut, iar stocul de dosare s-a redusAu fost desfășurate anchete în cauze privind fapte de corupție și asimilate celor de corupție al căror prejudiciu estimat este de 8.164 milioane lei, din care, în cursul anchetei penale s-a recuperat deja suma de 209 milioane lei.

Constatări

Mai multe sesizări primite de la cetățeni, de la persoane juridice sau instituții publice (2139 cu 15% mai mult față de anul trecut), ceea ce denotă creșterea încrederii cetățenilor.

Mai multe dosare și o creștere substanțială a inculpaților trimiși în judecată (730 de inculpați adică o creștere de 44,5% față de anul precedent).

Mai multe persoane cu funcții de conducere, control și demnități publice trimise în judecată, între care 18 demnitari (șapte parlamentari, din care un președinte al Camerei Deputaților, doi miniștri și un fost prim-ministru, trei secretari și un subsecretar de stat, un prefect, doi președinți și un vicepreședinte de Consiliu Județean), ceea ce arată concentrare pe dosare complexe, de corupție la nivel înalt, specifice competenței Direcției Naționale Anticorupție.

Creșterea numărului de inculpați trimiși în judecată în stare de arest preventiv (40 de inculpați față de 29 de inculpați arestați în anul anterior).

Mai multe infracțiuni de luare și dare de mită, abuz în serviciu și infracțiuni împotriva intereselor financiare ale UE pentru care s-a dispus trimiterea în judecată (în cazul infracțiunilor de luare și dare de mită s-a depășit dublul infracțiunilor din anul 2020, iar la cele privind fraudarea fondurilor europene numărul infracțiunilor trimise spre judecare a ajuns la 235)

Scăderea numărului de achitări raportat la numărul trimiterilor în judecată și raportat la totalul inculpaților judecați în anul 2021, achitări dispuse pe alte temeiuri decât lipsa de pericol social concret și deciziile Curții Constituționale cu efect de dezincriminare

Mai puține cauze rămase nesoluționate la finalul anului

Recuperarea prejudiciilor rezultate din comiterea infracțiunilor a reprezentat o componentă esențială.
În cursul anului 2021, s-a dispus luarea de măsuri asigurătorii, până la concurența sumei totale de peste 632 milioane lei în cauzele care au fost soluționate prin trimitere în judecată.
De asemenea, instanțele de judecată au pronunțat 255 de hotărâri privind 427 inculpați condamnați.

Riscuri și vulnerabilități importante în activitatea Direcției Naționale Anticorupție.

Deficitul de procurori persista la finele anului 2021 (47 față de schema prevăzută), ca efect al menținerii condițiilor de vechime introduse în anul 2018 prin modificarea legilor justiției.

Pandemia de COVID-19 a afectat activitatea operativă (91 de cazuri de îmbolnăviri sau contacte directe ale unor persoane infectate, cu măsuri de izolare sau carantină pe diferite durate de timp). Totodată au fost acte de urmărire penală amânate sau reprogramate în funcție de situația epidemiologică a persoanelor implicate în cauze (martori, suspecți, inculpați, experți, avocați etc.).

Crearea de practică neunitară și pierderea din competența D.N.A. a unor cauze, prin imposibilitatea continuării investigațiilor în cauzele disjunse.

Alte considerații

În cursul anului 2021 a continuat înregistrarea și soluționarea dosarelor având ca obiect infracțiuni de competența Direcției Naționale Anticorupție în legătură cu pandemia de COVID-19.
Astfel, din cele 175 de dosare înregistrate de la data declarării stării de urgență (respectiv din 16.03.2020) la data de 31.12.2021 mai erau în lucru 89 de dosare penale având acest obiect. În anul 2021 au fost soluționate 27 de dosare, din care în 7 dosare privind 19 inculpați s-a dispus sesizarea instanțelor de judecată prin 3 rechizitorii și 4 acorduri de recunoaștere a vinovăției.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*