Procurorul Bogdan Licu a obţinut în instanţă retragerea titlului de doctor, jurnalista Emilia Șercan atac la Iohannis

Prim-adjunctul procurorului general al României, Bogdan Dimitrie Licu, a obţinut, la Înalta Curte de Casaţie Justiţie, revocarea titlului de doctor, instanţa obligând Ministerul Educaţiei Naţionale să emită un ordinul prin care să ia act de renunţarea de către Licu la aces titlu ştiinţific. Jurnalista Emilia Şercan. cea care a scris despre plagiatul procurorului Boghdan Licu, aminteşte de introducerea, în 2014, a prevederii legale care să permită retragerea titlului ştiinţific în urma unui demers „benevol” al deţinătorului. Amănunte aici.

Jurnalista Emilia Şercan îl ironizează pe ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu, cel aflat la originea actului normativ care permitea renunţarea benevolă la titlul academic.

„Imense felicitări, domnule dublu academician! Aţi reuşit! V-aţi desăvârşit opera de călcare în picioare a integrităţii academice, aţi reuşit să faceţi din plagiat noua normă de validare în viaţa academică şi publică!  Astăzi, plagiatorul Bogdan Licu a câştigat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dreptul de a-i fi retras titlul de doctor fără ca CNATDCU să îi fi dat un verdict de plagiat! Astăzi, plagiatorul Bogdan Licu a câştigat dreptul de a renunţa benevol la titlul de doctor fără ca CNATDCU să îi fi dat un verdict de plagiat!  Felicitări şi CNATDCU, care de cinci ani a refuzat sistematic să-i verifice teza de doctorat plagiatorului Bogdan Licu, acest individ esenţial pentru securitatea naţională, prim-adjunct al procurorului general al României, numit în funcţie deşi este un plagiator!”, scrie, vineri, Emilia Şercan pe Facebook.

Jurnalista îl critică, în aceeaşi postare  şi pe preşedintele Klaus Iohannis.

„Felicitări şi preşedintelui ţării care a găsit normal să-l susţină pe dublul academician pentru funcţia de ministru al Educaţiei, făcându-l responsabil de implementarea proiectului „România Educată” – ah, ce bune sunt aceste ghilimele puse pe măreţul proiect –, dar şi de emiterea unei noi legi a educaţiei. Normal, cine putea fi mai potrivit şi mai competent pentru asemenea planuri măreţe?”, afirmă ea.

În august 2015, jurnalista Emilia Şercan dezvăluia că Bogdan Licu şi-a plagiat teza de doctorat, coordonatorul lucrării sale fiind Gabriel Oprea. Bogdan Licu şi-a susţinut teza de doctorat în anul 2011, la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazu”, instituţie aflată în subordinea Serviciului Român de Informaţii.

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*