„Porcarul-șef” al familiei Dragnea scapă nepedepsit. Dosarul evaziunii fiscale de la Ferma Salcia, închis pe Legea lui „Mitralieră”

Mișu Dumitru – directorul general al fermei de porci unde acționar majoritar la data faptelor era fiul lui Liviu Dragnea, Valentin Ștefan Dragnea – a scăpat definitiv de condamnarea de 7 ani de închisoare pentru evaziune fiscală, deși nu el a plătit prejudiciul.

Decizia a fost pronunțată miercuri, 18 ianuarie, de Curtea de Apel București în temeiul unei modificări a legii făcute în guvernarea PSD de fostul deputat „Mitralieră”.

Temeiul încetării procesului penal cu privire la evaziunea fiscală comisă de Mișu Dumitru la Ferma Salcia îl constituie art. 16 litera h) din Codul de procedură penală care spune că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă „există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege”.

Cauza de nepedepsire este, de fapt, Legea nr. 241/2005 în forma modificată prin Legea nr. 55/2021 inițiată de fostul deputat PSD Cătălin Rădulescu zis „Mitralieră”.

Pe scurt, legea în actuala formă permite oricărui evazionist să scape de pușcărie dacă achită integral prejudiciul majorat cu 20%.

CONTINUAREA AICI

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*