Percheziții în Satu Mare și alte patru județe. Corupție la CFR Călători

Percheziții în județul Satu Mare. Polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Timișoara au efectuat 20 de percheziții, în județele Satu Mare, Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unei persoane. Ar fi vorba despre un fost șef al CFR Timișoara.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2018-2022, un bărbat, în vârstă de 62 de ani, din Timișoara, ar fi atribuit contracte de prestări servicii unor societăți comerciale, cu care se afla în strânsă legătură, folosindu-se de funcția pe care o deținea în acea perioadă.

În urma perchezițiilor, au fost ridicați 300 de litri de motorină, mai multe documente contabile, registre și medii de stocare.

Un număr de 20 de persoane au fost conduse la sediul Secției Regionale de Poliție Transporturi Timișoara, pentru audieri.

La activități s-a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, al polițiștilor Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj-Napoca și al jandarmilor din cadrul inspectoratelor de jandarmi județene Satu Mare, Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*