Nicolae Ciucă: din cifra totală de cetățeni ucraineni care au decis să rămână în România, aproximativ 18.000 sunt minori

De la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, peste 118.000 refugiați ucraineni au intrat în România, 70.000 dintre ei au părăsit teritoriul României și au rămas în țară circa 46.435, ceea ce reprezintă aproximativ 39% din numărul total al cetățenilor ucraineni care au intrat pe teritoriul României, a anunțat miercuri premierul Nicolae Ciucă.

“Este important să precizăm că din cifra totală de cetățeni ucraineni care au decis să rămână în România, aproximativ 18.000 sunt minori. De aceea, în această dimineață în cadrul ședinței, precum și activitatea pe care am desfășurat-o aseară împreună cu ministrul Educației, ministrul Finanțelor, ministrul Afacerilor Interne și Ministrul Familiei și Tineretului am căutat și am identificat soluții care se vor concretiza în măsuri pentru a putea să acordăm atenția cuvenită acestor 18.000 de minori“, a anunțat Nicolae Ciucă.

Premierul a precizat că “este foarte important ca activitatea care se desfășoară la nivelul guvernului să poată fi coordonată cu cea de la nivelul autorităților locale și de asemenea împreună cu Ministerul Afacerilor Externe suntem în permanentă legătură cu ambasada Ucrainei la București, astfel încât să putem să avem datele legate de trasabilitatea și prezența pe teritoriul României a cetățenilor ucraineni“.

“1.070 de cetățeni ucraineni au solicitat azil, iar dintre aceștia 476 au rămas în centrele de azil din țara noastră”, a afirmat Ciucă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*