Condițiile de muncă, dotarea precară, salarizarea neconformă cu riscurile la care sunt supuși, lipsa de predictibilitate a legislației cu privire la pensiile militare, cât și haosul instituțional au determinat polițiștii să treacă în rândul rezerviștilor în număr foarte mare. De la începutul anului 2020 și până în prezent s-au pensionat nu mai puțin de 8708 polițiști astfel:
Anul 2020 – 4538 polițiști:
Anul 2021 -3640 polițiști;
Anul 2022 – 530 polițiști;
Deși până acum în ultimii doi ani avem 8708 de polițiști pensionați, trendul este unul crescător în perioada următoare, având în vedere contextul impredictibil actual în ceea ce privește acordarea drepturilor restante, volumul mare de muncă și condițiile precare .
Încadrările din toată această perioadă nu depășesc 6000 de polițiști, cu mult sub numărul celor pensionați, cifră la care se adaugă și deficitul acumulat până în anul 2020. Astfel că acest val de pensionări masive nu face decât să adâncească deficitul de personal existent de aproximativ 20%, polițiștii ajungând să exercite atribuții cât 3 sau 4 polițiști care lipsesc din stradă, care lucrează în dosare penale sau efectuează alte activități indispensabile funcționării instituției.
Polițiștii, conform Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, au dreptul la pensie militară de serviciu și nu la pensie specială așa cum se prezintă de multe ori în mod eronat în spațiul public. Pensia de serviciu, de care beneficiază polițiștii, poate fi:
a) pentru limită de vârstă;
b) anticipată;
c) anticipată parțială
a) Au dreptul la pensie de serviciu pentru limită de vârstă militarii, polițiștii în activitate, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: au împlinit vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă – 60 ani ( și nu 39 sau 42 ani cum se vehiculează în mod eronat) au o vechime efectivă de cel puțin 25 de ani, din care cel puțin 15 ani reprezintă vechimea în serviciu;
b) Polițiștii pot beneficia de pensionarea anticipată dacă îndeplinesc următoarele condiții:
sunt trecuți în rezervă ori au încetat raporturile de serviciu, ca urmare a reorganizării unor unități și a reducerii unor funcții din statele de organizare;
sunt trecuți în rezervă sau direct în retragere ori au încetat raporturile de serviciu ca urmare a clasării ca inapt sau apt limitat pentru serviciul militar/serviciu de către comisiile de expertiză medico-militară;
c) Au dreptul la pensie de serviciu anticipată parțială polițiștii, în activitate, care au o vechime efectivă de minimum 20 de ani, dintre care cel puțin 10 ani vechime în serviciu, și care se află în una dintre următoarele situații:
sunt trecuți în rezervă ori au încetat raporturile de serviciu, ca urmare a reorganizării unor unități și a reducerii unor funcții din statele de organizare;
sunt trecuți în rezervă sau direct în retragere ori au încetat raporturile de serviciu ca urmare a clasării ca inapt sau apt limitat pentru serviciul militar/serviciu de către comisiile de expertiză medico-militară;
Conform art. 64, alin. 1 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cererea de înscriere la pensie se soluționează prin decizie emisă de Casa de Pensii Sectorială a MAI, în termen de 45 de zile de la înregistrarea dosarului de pensie la aceasta. Cu privire la acest răspuns avem mari îndoieli în condițiile în care primim zeci de plângeri din partea colegilor care s-au pensionat și care reclamă că ajung să se împrumute timp de 3-4 luni până când primesc prima pensie
După emiterea actului administrativ, conform alin. 3 al aceluiași articol, decizia se comunică persoanei care a solicitat pensionarea în termen de 10 zile, urmând ca în cel mai scurt timp să se facă plata conform art. 63 din Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat.
Drepturile de pensie se stabilesc și se plătesc pentru polițiști astfel:
de la data încetării plății salariilor lunare ale polițiștilor dacă cererea, împreună cu actele necesare a fost depusă la casa de pensii sectorială în cel mult 90 de zile de la data ivirii acestor situații;
din prima zi a lunii următoare celei în care cererea, împreună cu actele necesare, a fost depusă la casa de pensii sectorială peste termenul prevăzut la lit. a).
În continuare, colegii noștri își depun cererile pentru pensionare având în vedere lipsa predictibilițății legislației care stabilește pensiile militare de stat. Dacă aveți orice alte nelămuriri cu privire la condițiile de îndeplinit sau procedura pe care trebuie să o urmați, nu ezitați să ne scrieți fie pe pagina de facebook Sindicat Europol, pe email sindicateuropol@gmail.com sau să vă adresați direct liderilor teritoriali.
Echipa Sindicatului EUROPOL
Lasă un răspuns